FOTO: Interviu cu albaiulianul Andrei Precupescu, voluntar şi olimpic de nota 10
Cine îl cunoaşte pe tânărul Andrei Precupescu din Alba Iulia cu siguranţă îşi dă seama că România are viitor. Deşi este încă foarte tânăr, prin cunoştinţele dobândite în şcoală, prin educaţia pe care a primit-o în familie, dar şi prin implicarea directă într-o activitate socială foarte importantă în aceste vremuri, Andrei dă dovadă de o maturitate exemplară. Andrei face de toate, bine şi cu cap. Pe lângă munca de voluntariat din cadrul Centrului de Voluntariat Alba, Andrei ne-a demonstrat că este un bun cunoscător de limbă germană şi are rezultate foarte bune la învăţătură. El a câştigat locul I la Olimpiada Naţională de Limbă Germană modernă, care a avut loc în perioada 3-9 aprilie, la Arad.
Iată, în continuare, un dialog purtat cu Andrei:
– Andrei, pentru început, spune-ne ceva despre tine?
– Sunt elev la Liceul Sfântul Iosif din Alba Iulia, clasa a X-a şi am 17 ani. Încerc să mă bucur de orice clipă şi mă ghidez după ideea că în fiecare zi poţi întâlni o persoană frumoasă, poţi vedea un gest amabil sau o situaţie fericită, care să te îmbucure şi să-ţi fixeze zâmbetul pe chip.
– De când eşti voluntar ?
– Sunt voluntar de aproape doi ani, la Centrul Judeţean de Voluntariat Alba. Voluntariatul a început pentru mine, dintr-o joacă, pornind de la propunerea unui coleg. Ulterior, am ajuns să preţuiesc adevărata valoare a voluntariatului şi să îmi doresc să mă implic mult mai serios.
– Ce-ţi place la munca ta de voluntar, ce faci ca voluntar ?
– Ca voluntar, am luat parte la diferite activităţi şi evenimente. De la plantat de copaci şi până la organizat jocuri cu preşcolari, ca voluntar poţi să activezi în multe domenii. Unul dintre programele care m-a marcat cel mai mult, a fost munca cu persoanele vârstnice. Niciodată nu mi-aş fi închipuit de câtă vitalitate şi chef de viaţă pot avea acei oameni, chiar la o vârstă…..aşa înaintată. Chiar dacă de multe ori îi găseam întristaţi, ei aveau nevoie doar de o îmbrăţişare sau de o vorba care să-i consoleze. Dacă reuşeşti să le repui zâmbetul pe faţă, nu mai ai nevoie de altă recompensă. Munca de voluntar iţi oferă o satisfacţie, pe care, eu cel puţin, nu am descoperit-o în altă parte.
– Cum reuşeşti să fi şi voluntar dar şi olimpic la limba germană în acelaşi timp ?
– La această întrebare, vă răspund lapidar: le fac din plăcere pe amândouă. Sunt de părere, că nu vei reuşi să faci o treabă bine, daca nu o faci cu pasiune. Voluntariatul a ajuns pentru mine mai mult decât un hobby, a ajuns parte din viaţa mea. Pe de altă parte, limba germană, îmi e ca o a doua limbă maternă. De multe ori ajung să gândesc în două limbi şi mă trezesc că am scris propoziţii bilingve. Mi-e atât de familiară această limbă, încât deseori mi-aş dori ca persoanele din juru-mi să o cunoască, ca să ne putem conversa în germană.
– De când studiezi limba germană ?
– De mic copil, încă de la grădiniţă. Aici e meritul mamei mele, care a hotărât să mă dea la o grădiniţă cu profil de limba germană din Sebeş. Ulterior, am hotărât să continui să învăţ această limbă, iar în prezent studiez germana la liceul Sfântul Iosif din Alba Iulia. Merite speciale îi revin doamnei director Maria Hausner, căreia îi mulţumesc sincer pentru tot efortul depus în pregătirea mea.
– Cum îţi petreci timpul liber ?
– În timpul liber, pe lângă voluntariat, îmi place să practic sportul: joc cu mare drag tenis, iar în sezonul de iarnă îmi place să merg la schi. Iubesc muntele şi în special drumeţiile.
– În finalul dialogului nostru, ai avea de transmis un mesaj pentru tineri ?
– Suntem tineri şi cu toţii avem vise de viitor. Totuşi n-am avut şansa să ştim cum arată o Românie sigură. O ţară în care să avem certitudinea, că şi peste 40 de ani vom putea „trăi bine”. Cu toate acestea, dacă noi, generaţia care urmăm, nu plecăm cu dorinţa de a face ceva, atunci sigur nu o va face nimeni pentru noi! Gândiţi-vă că nu o faceţi pentru nimeni altcineva, decât pentru voi. Pentru a putea face ceva valoros, trebuie sa fiţi nişte oameni integri. De aceea trebuie să citiţi. Citiţi orice! Citiţi tot ce vă pică în mână! Şi când veţi fi dobândit lupta cunoaşterii, de-abia atunci veţi şti să luptaţi cu adevărat!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act La data de 23 noiembrie 1940 a avut loc aderarea României la Pactul Tripartit. Generalul Ion Antonescu, şeful statului român între 1940-1944, a semnat, la Berlin adeziunea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii