Opt procurori din Alba, evidenţiaţi pentru merite deosebite la Ziua Justiţiei
Opt procurori din Alba au fost evidenţiaţi pentru „merite deosebite” cu ocazia evenimentului „Ziua Justiţiei” desfăşurat la începutul acestei săptămâni la Bucureşti. „În urma consultării cu procurorii cu funcţii de conducere din cadrul Ministerului Public, pentru merite deosebite în activitatea profesională desfăşurată în perioada 2010 – 2011, au fost evidenţiaţi procurori din cadrul tuturor unităţilor de parchet, cu ocazia ceremoniei dedicată Zilei Justiţiei”, se afirmă într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Dintre cei peste 200 de procurori din întreaga ţară opt provin de la parchete din Alba. Este vorba despre Augustin Lazăr, procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Liana Boer – procuror şef al Serviciului Teritorial Alba Iulia – Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), Ioan Mureşan – procuror Serviciul Teritorial Alba Iulia – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Ştefan Dan Cioancă şi Ioan Stelian Cioca – procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, Nicolae Dodoacă şi Dan Andrei Popescu – procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia şi Ionela Chirilă – procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud. Ceremonia a fost condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Laura Codruţa Kovesi. Ioana PITICARIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Studenți și masteranzi UAB Alba Iulia premiați la Școala de Excelență în Turism și Antreprenoriat: Ce distincții au obținut
FOTO | Studenți și masteranzi UAB Alba Iulia premiați la Școala de Excelență în Turism și Antreprenoriat: Ce distincții au obținut Studenții UAB de la specializarea Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor și masteranzii de la Administrarea Afacerilor în Comerț, Turism și Servicii au obținut mai multe premii la Școala de Excelență în Turism și Antreprenoriat, […]