Oana Badea: ”Cred în continuare că reformele propuse de Monica Macovei sunt prioritare pentru partid”
Susţinătoare a platformei „Reformiştii” a Monicăi Macovei, Oana Badea – vicepreşedintele PDL Alba şi prim-vicepreşedintele Organizaţiei de Femei a PDL – a declarat pentru ziarulunirea.ro că a votat aşa cum a spus că o va face, cu Monica Macovei.
Fostul secretar de stat al Ministerului Educaţiei a spus că crede în continuare că reformele propuse de Monica Macovei sunt prioritare pentru partid, pentru modernizarea lui, una dintre reformele propuse fiind introducerea în Constituţia României a obligativităţii alocării anuale a 6% din PIB pentru educaţie.
Totodată, Oana Badea consideră că preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat opţiunea sa pentru schimbarea generaţiilor şi a leadership-ului la nivelul partidului, dar rezultatul alegerilor i-a arătat că nu a fost compatibilă opţiunea lui cu majoritatea, ea afirmând că nu e nicio surpriză că preşedintele şi-a spus ferm părerea, aşa cum a făcut-o de multe ori.
Legat de eventuala plecare a unora din partid după aceste alegeri, Oana Badea susţine că „nu vreau să cred că se va întâmpla acest lucru”, deoarece, în opinia ei, membrii de rând muncesc pentru ideea de Partid Democrat Liberal, fără orgolii, „ca nişte furnicuţe”, nu pentru orgoliul unor lideri. Ea a spus că nu va pleca din PDL şi a făcut apel la unitatea partidului. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
31 ianuarie: Ziua „de-a-ndoaselea”. Ziua în care toate normele sociale au fost transformate „pe dos”
31 ianuarie: Ziua „de-a-ndoaselea”. Ziua în care toate normele sociale au fost transformate „pe dos” Pe 31 ianuarie sărbătorim ziua „de-a-ndoaselea”. Adică a mersului înapoi, a îmbrăcării pe dos, a vorbirii sau a scrisului în sens invers. Ziua oferă o ocazie de a ne inversa căile, direcția sau pur și simplu cămașa. Desert pentru micul […]