Rareş Buglea a fost ales preşedinte al TNL Alba
Organizaţia de Tineret a Partidului Naţional Liberal are, conform statutului, o conducere formată dintr-un preşedinte, 6 vicepreşedinţi şi 13 membri în birou, dintre care unul este ales secretar-trezorier. Vechea structură de conducere a TNL Alba, care l-a avut în funcţie timp de două mandate pe Nicolae Sîntimbrean, şi-a încheiat în acestă lună parcursul statutar şi astfel, în data de 25 iunie au fost organizate alegeri. Acestea au avut loc în sala festivă a Hotelului Tara din Alba Iulia şi, conform normei de reprezentare, au participat 215 tineri liberali din toate filialele judeţului. În calitate de invitaţi, au luat parte la întâlnire şi tineri liberali membri ai structurilor de conducere ale altor filiale TNL, precum Sibiu, Cluj, Mureş şi Vâlcea. O mai veche tradiţie a TNL prevede ca la un astfel de eveniment să fie prezenţi şi seniorii liberali, reprezentaţi sâmbătă de preşedintele Teodor Atanasiu, deputatul Călin Potor, vicepreşedintele Simion Creţu şi Tiberiu Bărbuleţiu. După derularea procedurii de vot a fost aleasă următoarea conducere a TNL Alba: preşedinte – Rareş Buglea, vicepreşedinţi – Sorin Petru Onesc, Alexandru Chiriac, Florin Alin Dan, Alexandru Ţoţonea, Felician Petruse, Marcel Burduşan; membri: Ovidiu Ciucur, Dana Jurju, Cornelia Dicu, Constantin Bârla, Teodora Moga, Bogdan Dărămuş, Cristian Radu, Iulian Ştefan, Alexandru Costan, Alin Viorel Bulzan, Dan Borteş, Dan Brătean, Daniel Alexa şi preşedintele CSL-membru de drept. Biroul nou ales al TNL Alba trebuie să muncească mult, să-şi pună în valoare energia, spunem asta pentru că, pe parcursul celor doi ani de mandat, în ţara noastră vor avea loc alegeri locale, iar apoi alegeri parlamentare. Mult succes tinerilor liberali din Alba! (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Competiție de tir dinamic, cu ocazia Zilei Poliției Române: Câștigători, cele trei echipe ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Alba
Competiție de tir dinamic, cu ocazia Zilei Poliției Române: Câștigători, cele trei echipe ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Alba La data de 13 martie 2025, în cadrul activităților sportive dedicate Zilei Poliției Române, polițiștii Biroului Pregătire Profesională au organizat o competiție de tir dinamic, într-un un poligon de tragere de pe raza […]