Rămâi conectat

Ştirea zilei

Pensiuni din Alba, premiate la Târgul de Turism al României de la Bucureşti. Vezi la ce pensiune a ajuns Margareta de Aur

Alexandra Mates

Publicat

în

Mai multe pensiuni din judeţul Alba au fost premiate pentru păstrarea tradiţiei locale în arhitectura pensiunilor, punerea în valoarea a cadrului local şi pentru reţetele tradiţionale, la concursul „Margareta de Aur”, ce a avut loc la sfârşitul acestei săptămâni în cadrul Târgului de Turism al României, de la Bucureşti.

Cea de-a XXIX- a ediţie a Târgului de Turism al României şi-a închis porţile, duminică, 17 martie 2013.  Peste 275 de companii şi pensiuni turistice din ţară şi străinătate au expus în cadrul târgului iar numărul vizitatorilor din această primăvară a depăşit 30.000.

Printre expozanţi s-a numărat şi Echipa ANTREC Alba, care a participat cu produse tradiţionale manufacturate, oferte şi pachete de servicii pentru sărbătorile pascale şi zilele de 1 şi 2 mai. La standuri au expus proprietari de pensiuni şi meşteri populari din Hăpria, Cetea, Geoagiu de Sus, Vadul Moţilor, Albac, Horea, Vidra, Gârda de Sus, Sălciua, Pianul de Sus, Rimetea,  Arieşeni, ş.a.

În cadrul Cinei festive, oferită de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc vineri, 15 martie,  la Phoenicia Grand Hotel din Bucureşti a avut loc ceremonia decernării premiilor concursului „Margareta de Aur” pentru anul 2012, un concurs în cadrul căruia au fost premiate cele mai reprezentative pensiuni turistice din ţară. Judeţul Alba a avut nominalizări la toate cele 5 categorii din cadrul acestuia. Una dintre cele 5 Margarete de Aur a ajuns la Castelul Templul Cavalerilor – Vălişoara, pentru punerea în valoare a cadrului natural. De asemenea, două onorante locuri I le-a obţinut pensiunea „Vraja Muntelui” din Arieşeni şi „Steaua Arieşului” din Albac pentru reţetele tradiţionale. Au mai primit distincţii: „Casa Danciu” din Gârda de Sus pentru mobilier în stil specific, Pensiunea “7 Cetăţi” din Pianul de Sus, pentru diversitatea ofertei de agrement, Pensiunea “Casa Zânelor” din Rimetea pentru originalitate în agrement, Pensiunea Sub Piatră din Sălciua pentru meniul diversificat şi  “Podul Cetăţii” din Căpâlna pentru cea mai frumoasă grădină.

Festivitatea de premiere a fost deschisă/închisă cu un repertoriu tradiţional transilvănean al Ansamblului 60+ din Alba Iulia, care a fost primit cu entuziasm şi apreciat pentru calitatea spectacolului folcloric oferit.

Momente speciale au fost create, de asemenea, de versurile cu dedicaţie pentru organizatori şi invitaţia de vizitare a meleagurilor judeţului Alba adresate de domnul “Camil Velican” (primul primar român al oraşului Alba Iulia după Unirea Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918, fost prefect, avocat şi fost vicepreşedinte al Baroului Alba) şi Garda Romană de la Apulum.

De precizat că, la Târgul de Turism al României, standul judeţului Alba a fost între cele mai apreciate, având un concept bine structurat în jurul materialelor de promovare ale Oraşului Marii Uniri, axate în principal pe Cetatea Alba Carolina (turul virtual al Cetăţii, descrierea punctelor fortificaţiei de tip Vauban, soldaţii din Garda romană), încadrate de principalele evenimente culturale organizate de Consiliul Judeţean Alba şi patrimoniul cultural tradiţional pus în valoare de Filiala ANTREC Alba.

 Târgul de Turism al României este un eveniment organizat de către ROMEXPO şi Camerele de Comerţ şi Industrie din România, în parteneriat cu ANAT – Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România, FPTR – Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, ANTREC – Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural şi OPTBR – Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România.

Vă prezentăm câteva imagini cu standurile judeţului Alba la Târgul de Turism de la Bucureşti:

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Alba vernaculară – Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana: O primă etapă de documentare în cadrul unui proiect inedit al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alba vernaculară – Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana: O primă etapă de documentare în cadrul unui proiect inedit al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia Sâmbătă, 10 mai 2025 a avut loc o primă etapă de documentare în cadrul proiectului „Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana”, proiect inițiat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Avocații din Alba, pe locul 4 din 32 de echipe, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Avocații din Alba, pe locul 4 din 32 de echipe, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025 Echipa Baroului de Avocați Alba a avut o prestație foarte bună, clasându-se pe locul 4, dintr-un total de 32 de formații, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025. Competiția s-a desfășurat la Târgu Jiu, fiind organizată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Investiție „verde” de 3,9 milioane de euro într-un parc fotovoltaic pentru Alba Iulia: Constituirea unității de management a proiectului, la aprobare în Consiliul Local

Ziarul Unirea

Publicat

în

Investiție „verde” de 3,9 milioane de euro într-un parc fotovoltaic pentru Alba Iulia: Constituirea unității de management a proiectului, la aprobare în Consiliul Local Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a semnat, la începutul lunii martie 2025 contractul pentru instalarea unei noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare cu o capacitate minimă […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea