Mister Robert şi miss Roberta
În opinia lui Cristian Preda, ideea că PDL ar trebui să dea lecţii opoziţiei e nesănătoasă şi dăunătoare pentru partid. „Dacă vrem ca mesajul transmis de preşedinte să devină o realitate efectivă, undeva trebuie să cedăm (…) Poate că nu e nevoie de o retragere a Robertei Anastase, poate că e nevoie de o explicaţie publică, asta n-a venit nici măcar până acum”, a declarat ieri europarlamentarul PDL pentru RFI. Dacă până în momentul scrierii acestor rânduri – ieri, ora 14.00 – din partea ex-miss-ei Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, n-a venit niciun fel de scuză, spaţiul public a fost invadat în schimb de justificările deputaţilor PSD Robert Negoiţă şi Nicolae Bănicioiu dar şi ale altor VIP-uri privind implicarea lor în ceea ce presa a numit „cel mai mare scandal sexual din ultimii ani”, izbucnit, cum altfel, în urma apariţiei pe piaţă a unor stenograme. Politicienii amintiţi sunt citaţi ca martori într-un dosar DIICOT în care doi directori de agenţii de fotomodele sunt acuzaţi de trafic de persoane, corupere de minori şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Concret, prin intermediul agenţiilor „Star Models” şi „Diva Models”, Ion Tămârjan şi soţii Costan racolau tinere (majore dar şi minore) pe care le convingeau în mod „democratic” – promiţându-le bani, titluri de miss şi cariere în politică şi televiziune – să se prostitueze în Austria şi Italia. Înainte de a fi „exportate”, tinerele treceau prin paturile unor conaţionali de succes (politicieni, interlopi, oameni de afaceri şi de televiziune). Aşa se face că, pe lângă politicieni de soiul celor amintiţi, în dosar mai apar personaje ca Adrian Enache, relativ proaspătul soţ al Iulianei Marciuc, fantele care a dat de lucru ani buni tabloidelor cu pendularea lui între soţie şi amanta din TVR 1, sau Răzvan Mihail Nicolescu, directorul TVR 2. Miercuri seara, pe un post de televiziune, am văzut un filmuleţ făcut la faza naţională a Miss TSD 2008, producţie în care Robert Negoiţă şi Radu Mazăre, ca membri ai juriului, cred, o îmbrăţişau pe tânăra câştigătoare a râvnitului titlu, extrem de recunoscătoare după cum se putea deduce din efuziunile ei. Chiar şi în absenţa acestui sexgate, noi ştiam că din selecţia de cadre a partidelor noastre, toate foarte sensibile la profilul estetic al candidatelor la diverse funcţii, e imposibil să se nască vreo Angela Merkel. Prin urmare, scandalul actual nu face decât să ne arate o dată în plus promiscuitatea vieţii publice de la noi, populată de (prea) multe personaje dubioase: aşa-zişi „băieţi deştepţi”, nulităţi, infractori, cu sau fără patalama, fie că vorbim de politică, de afaceri, de mass-media sau de show-biz, domenii care interferează, după cum am văzut, la modul cel mai păcătos şi mai găunos cu putinţă. Marea problemă este că exact din aceste zone, în special din politica „mare”, ce se revendică, iată, din cea mai veche meserie din lume, provin multe dintre personajele sinistre care ne-au încălecat. Deţinând averi imense şi o putere nelimitată de „fleacuri” precum Constituţia şi celelalte legi, parcă astfel croite încât sub acoperirea lor organismul social, fiinţa naţională chiar, să nu mai poată respira, să se sufoce şi chiar să sucombe, aceşti demoni, aceşti hoţi, aceşti papagali – semidocţi în cazul cel mai fericit – mimează tot timpul grija faţă de ţară şi de populaţia ei, pe care le jelesc la televizor, rânjind în barbă cu gândul la privilegiile lor niciodată suficiente în raport cu foamea lor pantagruelică.
Maria Lucia MUNTEANU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 2 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 7 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi