Perioada de eliberare a reţetelor compensate pentru bolnavii cronici a fost limitată
Potrivit unui act normativ care modifică normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind acordarea asistenţei medicale, prescripţiile pentru persoanele care suferă de afecţiuni cronice vor fi eliberate pentru o perioadă limitată la 30, 60 sau 90 de zile. Conform acestui document casele de asigurări de sănătate vor deconta pentru un bolnav cu una sau mai multe afecţiuni cronice o consultaţie lunară, urmând ca prescripţiile medicale aferente să fie eliberate pentru 30, 60 sau 90 de zile. De asemenea în ceea ce îi priveşte pe bolnavii de diabet zaharat tip II, epilepsie, boala Parkinson, poliartrită reumatoidă, acestora le vor fi decontate, o dată la trei luni, o consultaţie şi prescripţiile medicale. În ordin se precizează că pentru bolnavii cu afecţiuni acute/subacute consultaţia la domiciliu să se acorde în aceleaşi condiţii ca şi la cabinetul medical. Până acum, aceste consultaţii se efectuau doar în cazul asiguraţilor nedeplasabili şi copiilor cu vârsta de până la 3 ani.
Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011—2012 a intrat în vigoare la data de 1 iunie a acestui an, iscând nemulţumirea medicilor de familie care au început să parafeze actele cu casele de asigurări de sănătate abia de săptămâna trecută. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Cultură Educație
Poetul Aurel Pantea, laureat al Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia 2025
Poetul Aurel Pantea, laureat al Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia 2025 Vineri, 9 mai 2025 avut loc la Lancrăm festivitatea de decernare a Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga” Opera Omnia. Juriul, format din istoricii și criticii literari: Constantina Raveca Buleu, Horia Gârbea, George Neagoe, Irina Petraș, Vasile Spiridon, Adrian Tudurachi și […]
FOTO | Expoziție de artă deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice Sebeș: Cine sunt autorii lucrărilor
Expoziție de artă deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice: Cine sunt autorii lucrărilor O expoziție specială de artă a fost deschisă la Centrul de zi pentru persoane vârstnice din cadrul Direcției de Asistență Socială Sebeș. Evenimentul a fost nu doar despre artă, ci și despre conexiuni între generații – un adevărat schimb de […]
FOTO | Raft al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba inaugurat la Gârbova: Colecție de carte trimisă în custodie școlii locale
Raft al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba inaugurat la Gârbova: Colecție de carte trimisă în custodie școlii locale Consiliul Județean Alba şi Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al comunei Gârbova și cu Școala Gimnazială Gârbova, au inaugurat, miercuri, 30 aprilie 2025, Raftul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba în […]