Rămâi conectat

Actualitate

Scandal pe cadourile de sărbători la Blaj! O femeie și fiul ei minor au fost sancționați de jandarmi

Bogdan Presecan

Publicat

în

URS Construct

Jandarmii din Blaj au aplanat un scandal între o femeie şi fiul minor al acesteia. Femeia a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 200 de lei.

“Evenimentul a apărut pe strada Alexandru Borza din localitate, la o oră – 16.00 –  la care aceasta era intens circulată. Iniţial, cearta a izbucnit între doi minori, un băiat de 15 ani şi sora acestuia, pe fondul unor divergenţe de opinii legate de cumpărarea unor cadouri cu ocazia sărbătorii creştine Sfântul Nicolae. Înjurată şi jignită, fata a apelat la ajutorul mamei, iar aceasta, sosită în scurt timp la locul incidentului, a luat măsuri urgente de pedepsire a băiatului. Insensibil la reproşuri, băiatul nu s-a conformat recomandărilor de a fi mai tolerant cu sora sa, fapt pentru care a fost înjurat, jignit şi chiar îmbrâncit de mamă, adică exact de aceea care ar fi trebuit să-l educe în sensul evitării unor astfel de comportamente în spaţiul public.

Intervenţia promptă a jandarmilor a pus capăt conflictului, a prevenit escaladarea violenţei şi apariţia pe acest fond a unor fapte mult mai grave. Pentru că, aflaţi într-un loc public, au provocat şi şi au participat la un scandal doamna Adriana M. ( 37 de ani ) şi fiul minor al acesteia au fost sancţionaţi contravenţional, cu amendă în valoare de 200 de lei, respectiv avertisment scris”, se arată în comunicatul de presă al Jandarmeriei Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Stornare facturi Hidroelectrica: De ce au primit clienții facturi cu minus la energie electrică?

Unirea Ziarul

Publicat

în

Stornare facturi Hidroelectrica: De ce au primit clienții facturi cu minus la energie electrică? Hidroelectrica a stornat facturile aferente lunilor octombrie și noiembrie 2024, provocând multă confuzie printre clienții. Aceștia au fost anunțați de stornarea facturilor aferente lunilor octombrie și noiembrie 2024, însă au primit facturi cu valori negative. Hidroelectrica a informat că facturile emise […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea