Rămâi conectat

Actualitate

Jandarmii din Alba au prevenit escaladarea violențelor la evenimentele din acest weekend

Bogdan Presecan

Publicat

în

În perioada 19 – 20 august a.c., Jandarmeria Alba, prin structurile sale subordonate, a asigurat măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul a opt adunări publice. Acestea au fost organizate în localităţile Alba Iulia, Sebeş, Ocna Mureş, Roşia Montană, Meteş, Mătişeşti, Pianul de Jos şi Stremţ şi, în total, în cele două zile, au întrunit participarea a peste 32000 de cetăţeni.

Prin efortul conjugat al echipajelor de jandarmerie şi poliţie s-a reuşit ca toate aceste întruniri să se desfăşoare în mod paşnic şi civilizat, cu protecţia participanţilor şi a mediului ambiant, fără stânjenirea folosirii normale a drumurilor publice (cu excepţia celor autorizate) sau funcţionării unor instituţii publice sau private. Majoritatea celor prezenţi a respectat indicaţiile organizatorilor şi ale forţelor de ordine şi a dat dovadă de un comportament matur şi responsabil astfel încât nu au fost semnalate evenimente negative grave sau situaţii de risc major la adresa ordinii publice sau siguranţei persoanelor. Cu toate acestea, au fost şi cazuri de nerespectare a regulilor care guvernează buna desfăşurare a manifestărilor publice sau de încălcare a normelor legale de convieţuire în societate.

Echipajele de jandarmerie prezente la faţa locului au intervenit prompt în cazul incidentelor apărute spontan (de regulă pe fondul consumului excesiv de alcool), au prevenit escaladarea violenţei şi apariţia unor fapte de natură penală şi au acţionat ferm pentru eradicarea acestora şi sancţionarea celor vinovaţi. În acest sens, 16 persoane au fost sancţionate contravenţional, fiind aplicate 9 avertismente scrise şi 7 amenzi în cuantum total de 1700 de lei.

Pe lângă asigurarea protecţiei cetăţenilor, un alt deziderat major al echipajelor de jandarmerie a fost şi protejarea acestora împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

Astfel, nu mai puţin de 10 persoane au fost sancţionate contravenţional din cauza faptului că nu deţineau acte legale de provenienţă a bunurilor pe care doreau să le tranzacţioneze şi nici documente de certificare a faptului că activitatea de comerţ se desfăşura în conformitate cu prevederile legale. Pe acest segment au fost aplicate 5 avertismente scrise şi 5 amenzi în valoare totală de 5500 de lei. Totodată,  au fost ridicate în vederea confiscării şi depuse în camera de corpuri delicte a Jandarmeriei Alba bunuri în valoare de peste 1000 de lei.

Jandamii îi felicită pe toţi cei care au luat parte la adunările publice şi au dat dovadă de respect faţă de lege şi faţă de ceilalţi participanţi. Totodată, îi asigurăm pe organizatori de întregul nostru concurs pentru buna desfăşurare a unor activităţi similare viitoare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

25 iulie | COD GALBEN de furtună în Alba: Averse torențiale și descărcări electrice. Zone vizate

Bera Larisa

Publicat

în

25 iulie | COD GALBEN de furtună în Alba: Averse torențiale și descărcări electrice. Zone vizate ANM a emis joi, 25 iulie 2024, o avertizare cod galben de furună în județul Alba, valabil până la ora 21.30. Zone vizate : Județul Alba: Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Zlatna, Câmpeni, Teiuș, Abrud, Ighiu, Săsciori, Bistra, Vințu de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea