Rămâi conectat

Ştirea zilei

Comoara Mănăstirii Sub Piatră – Sălciua

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Aşezată într-un decor fascinant lângă versantul în care se află peştera „Huda lui Papară”, Mănăstirea Sub Piatră din comuna Sălciua adăposteşte o adevărată comoară de sfinte moaşte. Racla, aşezată în biserica de lemn construită în anul 1797, conţine părticele din moaştele mai multor sfinţi ai ortodoxiei, printre care Sf. Nectarie, Sf. Pantelimon, Sf. Gheorghe, Sf. Siluan Athonitul, Sf. Haralambie, Sf. Ghelasie, Sf. Ioan Rusul, Sf. Marina, Sf. Teodosie, Sf. Maria Magdalena. Din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, Mănăstirea a primit în dar veşmântul întreg al Sfintei Cuvioasa Parascheva de la Iaşi. În anul 2010 cu prilejul hramului mănăstirii, prin grija ÎPS Andrei Andreicuţ, la Mănăstirea Sub Piatră a fost hirotonit preot părintele Dionisie, care a vieţuit mai mulţi ani la Mânăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos. Pelerinii pot ajunge la Mănăstirea Sub Piatră pe drumul de aproape 5 km care pleacă din faţa Primăriei Sălciua, trece peste râul Arieş şi străbate apoi peisajul deosebit de pitoresc al Văii Morilor.
Horia PĂTRUŢ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Alba vernaculară – Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana: O primă etapă de documentare în cadrul unui proiect inedit al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alba vernaculară – Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana: O primă etapă de documentare în cadrul unui proiect inedit al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia Sâmbătă, 10 mai 2025 a avut loc o primă etapă de documentare în cadrul proiectului „Traseul șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana”, proiect inițiat […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Avocații din Alba, pe locul 4 din 32 de echipe, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Avocații din Alba, pe locul 4 din 32 de echipe, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025 Echipa Baroului de Avocați Alba a avut o prestație foarte bună, clasându-se pe locul 4, dintr-un total de 32 de formații, la Campionatul Național de Fotbal al Avocaților 2025. Competiția s-a desfășurat la Târgu Jiu, fiind organizată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Investiție „verde” de 3,9 milioane de euro într-un parc fotovoltaic pentru Alba Iulia: Constituirea unității de management a proiectului, la aprobare în Consiliul Local

Ziarul Unirea

Publicat

în

Investiție „verde” de 3,9 milioane de euro într-un parc fotovoltaic pentru Alba Iulia: Constituirea unității de management a proiectului, la aprobare în Consiliul Local Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a semnat, la începutul lunii martie 2025 contractul pentru instalarea unei noi capacități de producere a energiei electrice din surse solare cu o capacitate minimă […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea