Curier Județean

9 iunie: ”Junior Bike Race” 2018, la Ciugud. Competiție ciclistă dedicată copiilor, premii, jocuri și picturi pe față, la cea de-a IV-a ediție a evenimentului

Alexandra Mates

Publicat

în

Și în acest an, Asociația Bicheru Cycling a pregătit copiilor o nouă ediție din ”Junior Bike Race”. Concursul se va desfășura pe data de 9 iunie 2018, pe terenul deja cunoscut din localitatea Ciugud. Ca și la edițiile anterioare, cei mici vor avea la dispoziție două trasee, în funcție de vârstă.

Petrecerea Divorțaților

Așadar, copiii sub 9 ani vor fi înscriși în „Traseul Iepurașilor”, un traseu cu dificultate redusă. Ei vor avea de pedalat 540 metri, cu o diferență de nivel de 5 metri. Sunt două subcategorii de vârstă: cei mai mici, de 3-5 ani, vor putea fi însoțiți de părinți pe tot parcursul cursei, și cei de 6-8 ani, care vor avea posibilitatea de a fi însoțiți doar din afara zonei marcate.

Pe „Traseul Lupișorilor” vor pedala copiii de peste 9 ani. Și în acest caz, există două subcategorii de vârstă: 9-11 ani și 12-14 ani, fiecare categorie parcurgând un alt număr de ture din traseul de 1.040 metri lungime și 15 metri diferență de nivel. Lupișorii sunt deja cicliși cu experiență, așadar nu vor putea fi însoțiți pe traseu de către părinți sau prieteni.
Este foarte important ca participanții să cunoască regulamentul concursului, disponibil pe site. Casca de protecție este obligatorie, iar pentru participare părinții trebuie să completeze și să semneze o declarație pe proprie răspundere. Fiecare copil va primi un număr de concurs și un kit de participare.

Înscrierea se poate face pe siteul http://junior.bicheru-cycling.ro/, completând formularul de însciere. Deși se vor face înscrieri și la fața locului, organizatorii încurajează înscrierea online, numărul locurilor disponibile fiind limitat. Înscrierea este gratuită.

Pe lângă competiția propriu zisă, organizatorii au pregătit micuților nenumărate surprize, printre care menționăm: premii constând în medalii, diplome și produse oferite de sponsori pentru primii trei clasați la fiecare categorie, o tombolă organizată imediat după premiere, precum și jocuri, baloane și picturi pe față oferite de Ping și Pong.
Prin această inițiativă se urmărește încurajarea copiilor de a petrece cât mai mult timp în aer liber, pe bicicletă, totodată punându-le la încercare abilitățile de pedalat. Îndemânarea pe bicicletă, crearea acelor instincte de coordonare dintre biciclist și bicicletă îl poate feri pe cel dintâi de multe situații neplăcute și neprevăzute întâlnite în timp ce se deplasează pe bicicletă.

Organizatorii evenimentului sunt „Bicheru Cycling”, în parteneriat cu Primăria Ciugud.
Detalii suplimentare se pot obține pe site-ul evenimentului http://junior.bicheru-cycling.ro/ , sau pe pagina de Facebook Junior Bike Race. https://www.facebook.com/juniorbikerace.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

13 noiembrie 2026 | Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș  Prețurile carburanților au înregistrat o scădere în ultima lună, potrivit datelor Peco Online. Vineri, 13 noiembrie 2026, un litru de benzină costă cel puțin 9,59 lei în marile orașe din România, în timp ce prețul motorinei pornește […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune 

Ioana Oprean

Publicat

în

Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune  Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune la Spitalul Municipal Blaj.  Noua aparatură permite realizarea unor proceduri de înaltă […]

Citește mai mult

Curier Județean

Râul Arieș a depășit cota de inundație la Scărișoara: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru populația din zonă. Forțele ISU Alba, mobilizate în teren

Ioana Oprean

Publicat

în

Râul Arieș a depășit cota de inundație la Scărișoara: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru populația din zonă. Forțele ISU Alba, mobilizate în teren Râul Arieș a depășit cota de inundație la Scărișoara, fiindt emis mesaj RO-ALERT pentru populația din zonă. Forțele ISU Alba au fost  mobilizate în teren. Hidrologii au emis vineri, 13 noiembrie […]

Citește mai mult