Furnizorii de internet ar putea să permită accesul autorităților la Whatsapp, Messenger, Skype sau Telegram. Proiectul adoptat de Cîțu înainte de a fi demis
Furnizorii de internet ar putea să permită accesul autorităților la Whatsapp, Messenger, Skype sau Telegram. Proiectul adoptat de Cîțu înainte de a fi demis
Un proiect de lege, adoptat de Guvernul Cîțu în ultima ședință înainte de a fi demis prin moțiune de cenzură, lărgește domeniul și spectrul interceptării comunicațiilor electronice, inclusiv accesul la datele de trafic, de conținut și la ”conținutul comunicațiilor criptate tranzitate”. Asociația pentru Tehnologie și internet atrage atenția asupra modificărilor care au fost făcute ”pe șest.”
Astfel, furnizorii de internet, respectiv de servicii de găzduire electronică cu resurse IP, și furnizorii de serviciu de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere, precum WhatsApp, Facebook, Skype, Signal, Wire, Telegram, ar putea fi obligați să permită organelor de aplicare a legii și celor cu atribuții în domeniul securității naționale punerea în executare a metodelor de supraveghere tehnică, respectiv de interceptare a comunicațiilor utilizatorilor acestor servicii.
”Furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP și furnizorii de servicii de comunicații interpersonale care nu se bazează pe numere au obligația să sprijine organele de aplicare a legii și organele cu atribuții în domeniul securității naționale, în limitele competențelor acestora, pentru punerea în executare a metodelor de supraveghere tehnică ori a actelor de autorizare dispuse în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională, republicată, cu completările ulterioare, respectiv:
a) să permită interceptarea legală a comunicațiilor, inclusiv să suporte costurile aferente;
b) să acorde accesul la conținutul comunicațiilor criptate tranzitate în rețelele proprii;
c) să furnizeze informațiile reținute sau stocate referitoare la date de trafic, date de identificare a abonaților sau clienților, modalități de plată și istoricul accesărilor cu momentele de timp aferente;
d) să permită, în cazul furnizorilor de servicii de găzduire electronică cu resurse IP, accesul la propriile sisteme informatice, în vederea copierii sau extragerii datelor existente.
(2) Obligațiile prevăzute la alin. (1) lit. a) – c) se aplică în mod corespunzător și furnizorilor de rețele sau servicii de comunicații electronice”, se arată în proiectul de lege.
Potrivit directorului executiv al Asociației pentru Tehnologie și Internet, Bogdan Manolea, proiectul a fost pus în dezbatere din 2020, în vederea transpunerii unei directive europene în domeniu. Noile prevederi au fost însă introduse de Guvernul Cîțu în plus față de proiectul inițial și nu respectă nici obligațiile de transpunere a directivei, nici normele constituționale.
”Aspectele legate de interceptarea legală a comunicațiilor, cu toate garanțiile de rigoare, sunt prevăzute de Codul de Procedură Penală (CPP). În mod logic, dacă ar fi vreo problemă sau este nevoie de actualizarea lor s-ar face tot printr-o modificare la acest cod. (indiciu: e o lege organică, greu de modificat). Doar că, dincolo de a impune obligații similare și unor alte categorii de furnizori (care oricum, nu au legătura cu ANCOM) pe unde se plimbă în 2021 conținutul și legal, și ilegal (poate de discutat, dar atunci ar trebui în CPP și nu pe șest), textul lărgește mult spectrul de acțiuni de interceptări și acces, pe care CPP nu le prevede”, susține acesta.
Manolea mai subliniază că ”accesul la conținutul comunicațiilor criptate tranzitate în rețelele proprii” nu există în CPP, iar introducerea unei astfel de soluții legislative de interceptare a comunicațiilor ”pe ușa din dos”, evitând orice dezbatere publică, este profund nedemocratică.
Textul directivei de implementat recomandă exact contrariul, promovarea criptării, nu subminarea, mai subliniază acesta: ”Dincolo de faptul ca un furnizor (inclusiv cei de comunicații) ar trebui să își creeze un sistem de depistare a conținutului criptate tranzitat, eu cred că ținta sunt furnizorii care oferă astfel de servicii. Aici sunt 2 variante – fie vor conținutul decriptat direct de la furnizor sau pentru ca vor să spargă criptarea? (cât de legal, ilegal ar fi, este o altă discuție), fie vor conținutul criptat pentru că vor să obțină/determine partea care are cheia de criptare să o dezvăluie cumva.”
De asemenea, nici obligația furnizorilor de servicii de găzduire să permită accesul la propriile sisteme informatice, în vederea copierii sau extragerii datelor existente, nu există în CPP. ”O terminologie la fel de vagă ca cea din defuncta lege a securității cibernetice (declarata neconstituțională în 2015) face ca să ai practic acces la orice conținut de pe orice server din România în condiții total neclare (asta e demnă de capabilitățile NSA) Vrei acces la documentația unui jurnalist? Nu accesezi redacția, ci serviciul de găzduire al redacției. Oricum presa era la amenințări de ”securitate națională”, nu?”, mai spune directorul executiv al Asociației pentru Tehnologie și Internet.
sursa: ziare.com
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | 1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”
1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat” Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre evenimentele și manifestațiile care vor avea loc sau nu în oraș de 1 Decembrie, […]
Video | Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a
Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a Vineri, 6 noiembrie 2026, au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina. Cetatea din Alba Iulia reprezintă unul dintre cele mai importante ansambluri de arhitectură militară de tip Vauban din […]
Parada militară de 1 Decembrie 2026, la Alba Iulia: Autoritățile au început pregătirile pentru Ziua Națională a României
Parada militară de 1 Decembrie 2026, la Alba Iulia: Autoritățile au început pregătirile pentru Ziua Națională a României Alba Iulia se pregătește pentru sărbătoarea Zilei Naționale a României. Autoritățile locale și județene, alături de reprezentanții structurilor militare și ai instituțiilor implicate, au început pregătirile pentru manifestările care vor avea loc la 1 Decembrie 2026, în […]

