Opinii - Comentarii

7 aprilie. Ziua Mondială a Sănătății: „Pentru o lume mai dreaptă și mai sănătoasă”

Ioana Oprean

Publicat

în

7 aprilie. Ziua Mondială a Sănătății: „Pentru o lume mai dreaptă și mai sănătoasă”

În fiecare an, la data de 7 aprilie este celebrată Ziua Mondială a Sănătății, zi care aniversează fondarea Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în anul 1948. În fiecare an această zi își focusează atenția asupra unui subiect specific de sănătate care îi preocupă pe oamenii din întreaga lume. În anul 2021 tematica Zilei Mondiale a Sănătății este „Pentru o lume mai dreaptă și mai sănătoasă”.

Petrecerea Divorțaților

Pandemia de COVID-19 a lovit greu toate țările, dar impactul a fost cel mai dur asupra acelor comunități care erau deja vulnerabile. Peste tot în lume, există oameni, comunități, care au venituri zilnice reduse, condiții de trai și educație mai slabe, mai puține oportunități de angajare, acces redus la medii sigure (acces la apă și sanitație sigură, produse alimentare sigure, servicii de sănătate, etc.). Acest lucru duce la suferințe inutile, boli evitabile și decese premature.

Cu toate acestea, inegalitățile în materie de sănătate pot fi prevenite cu strategii care acordă o atenție sporită îmbunătățirii echității în sănătate, în special pentru grupurile cele mai vulnerabile și marginalizate.

Sănătatea pentru toți este esențială pentru a face față provocărilor de astăzi și pentru a construi reziliența de mâine. Abordarea cauzelor profunde ale inechităților, investițiile în comunități și adoptarea măsurilor adecvate de sănătate publică sunt cruciale.

Inechitățile în sănătate pot fi prevenite!

Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătății, OMS solicită tuturor țărilor să întreprindă acțiuni concrete pentru eliminarea inechităților în domeniul sănătății, ca parte a unei campanii globale cu durata de un an pentru a aduce oamenii împreună pentru a construi o lume mai echitabilă și mai sănătoasă.

Campania subliniază principiul constituțional al OMS conform căruia „realizarea celui mai înalt standard de sănătate este unul dintre drepturile fundamentale a fiecărei ființe umane fără discriminare de rasă, religie, credință politică, condiție economică sau socială”.

În acest context, OMS vine cu un îndemn la acțiune pentru fiecare membru al societății:

-Să lucrăm împreună. Haideți să lucrăm cot la cot: comunitățile și persoanele afectate pentru a aborda cauzele inechităților, a identifica soluții și a le aborda. Cel mai mare impact poate fi obținut atunci când autoritățile și comunitățile lucrează împreună.

-Să colectăm date fiabile. Livrarea și colectarea datelor din sănătate clasificate în funcție de sex, vârstă, venit, educație, dizabilitate, locație geografică și alte caracteristici necesare vor fi deosebit de utile pentru a evalua inechitatea socială și a lupta cu ea.

-Să abordăm inechitățile. Cauzele inechităților trebuie abordate, iar investițiile în asistența medicală primară – mărite.

-Să acționăm dincolo de hotarele țării. De exemplu, numai atunci când putem proteja, testa și trata întreaga populație de pe Glob putem pune capăt pandemiei COVID-19. Pe lângă asigurarea unei aprovizionări echitabile cu vaccinuri, teste și tratamente, trebuie să consolidăm mecanismele naționale și internaționale și să construim încrederea și participarea comunității la nivel global.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje de Sfânta Parascheva 2026. Urări și felicitări pentru cei ce își sărbătoresc onomastica

Mădălina Opriș

Publicat

în

Mesaje de Sfânta Parascheva 2026 • Urări și felicitări de bine care pot fi transmise prin SMS pentru Sf. Paraschiva, ocrotitoarea Moldovei Toți cei care poartă numele de Paraschiva, Parascheva, Paraschiv sau nume derivate ale acestora, Chiva, Chivuța, Vuța, Chivu sau Petcu, își serbează onomastica în data de 14 octombrie, când are loc marea sărbătoare […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani Pe 2 octombrie 1939 s-a născut la Aliman, în județul Constanța, Dan Spătaru, unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică ușoară din România. Ar fi împlinit astăzi 87 de ani. Se stingea din viață pe 8 septembrie 2004, la aproape […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

NOSTALGIA revine la Cluj-Napoca. „Balul Bobocilor” transformă BT Arena într-o uriașă petrecere Retro-Disco-Future

Dan HENEGAR

Publicat

în

NOSTALGIA revine la Cluj-Napoca. „Balul Bobocilor” transformă BT Arena într-o uriașă petrecere Retro-Disco-Future, în 31 octombrie NOSTALGIA revine în această toamnă la Cluj-Napoca, iar următoarea întâlnire cu publicul din Transilvania este programată pentru sâmbătă, 31 octombrie 2026, la BT Arena. De această dată, conceptul evenimentului readuce în actualitate unul dintre momentele memorabile ale adolescenței: Balul […]

Citește mai mult