Opinii - Comentarii

6 august: Schimbarea la Față a Domnului sau Probejenia. Dezlegare la pește, pomenirea celor adormiți și sfințirea primei recolte de struguri

Ioana Oprean

Publicat

în

Schimbarea la Față a Domnului, Obrejenia sau Probejenia, este un praznic sărbătorit atât de creștinii ortodocși, cât și de cei catolici, pe 6 august. Aceasta reprezintă prima minune a lui Iisus asupra lui însuși și începutul sfârșitului verii. Ea celebrează momentul în care Iisus și-a arătat pentru prima dată latura dumnezeiască apostolilor, dovedind că este Fiul lui Dumnezeu, nu doar un prooroc.

Petrecerea Divorțaților

Schimbarea la Față a Domnului din Noul Testament

Pe vremea când Iisus călătorea prin ținutul Israelului, a ajuns în Galileea. Cel mai adesea, Iisus Hristos obișnuia să se roage singur, așa că s-a îndreptat spre muntele Tabor, cel mai înalt din zonă, pentru a se simți mai aproape de Tatăl său. A lăsat la baza muntelui restul apostolilor și mulțimea care îl urma, luând cu el doar trei apostoli: Petru, Ioan, și Iacov.

În timpul rugii, cei trei apostoli au adormit datorită liniștii și căldurii. Brusc, o lumină orbitoare i-a trezit: Mântuitorul se schimbase la înfățișare. Hainele sale străluceau ca zăpada, iar fața sa ca soarele. În acea lumină, Petru, Iacov și Ioan au întrezărit doi bărbați care vorbeau cu Iisus despre patima ce avea să o îndure și despre moartea sa.

Aceștia erau prorocii Vechiului Testament, Ilie și Moise. Apoi Duhul Sfânt s-a pogorât asupra întregului munte Tabor, înfricoșând întreaga mulțime și grăind glasul lui Dumnezeu: „Acesta este Fiul Meu Iubit, în care am binevoit; pe Acesta să-L ascultați!”. Evenimentul este relatat în Evanghelia după Matei și reprezintă îndumnezeirea ființei umane și participarea trupului la cele veșnice.

Cum a apărut sărbătoarea?

Muntele Tabor este un loc istoric, adesea pomenit în Vechiul și Noul Testament. După Schimbarea la Față a Domnului, a fost prima dată identificat de Origen în secolul I după Hristos. De-a lungul secolului IV, Chiril al Ierusalimului, Epifanie al Ciprului și Fericitul Ieronim l-au identificat ca fiind locul minunii lui Iisus asupra sa. În cinstea Schimbării la Față a Domnului, împărăteasa Elena a zidit prima Biserică pe muntele Tabor, în același secol.

Schimbarea la Față în lumea tradițională românească

Numită popular Obrejenie, Probejenie sau Pobreajenul, Schimbarea la Față marca începutul sfârșitului verii și al noului an bisericesc. Sărbătoarea dădea startul numeroaselor rituri de trecere către noul anotimp, având la bază obiceiuri legate de recoltă, de schimbările în natură și de iertare. Trebuiau duși struguri la biserică pentru sfințire, astfel încât recolta din acel an să fie binecuvântată.

Perioada scăldatului în râuri și lacuri se termina, la fel și dormitul afară. Acelea erau ultimele zile în care plantele de leac își mai păstrau puterile tămăduitoare. Se făceau pomeni, iar cei care erau certați trebuiau să se împace, altfel rămâneau așa până la următoarea Schimbare la Față. Foarte multe obiceiuri încă se păstrează în lumea satului. Această sărbătoare este în strânsă legătură cu Adormirea Maicii Domnului, ambele marcând rituri asemănătoare și definind o perioadă de tranziție.

Obiceiurile creștine contemporane de Schimbarea la Față

Praznicul Schimbării la Față are loc în timpul Postului Adormirii Maicii Domnului. Astfel, este o zi cu dezlegare la pește, în care pomenirea celor adormiți și sfințirea primei recolte de struguri sunt bine primite.

Sursa: sarbatoricrestine.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Mesaje: La mulţi ani Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela!

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje: La mulţi ani Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela! Felicitări de Sfinții Mihail și Gavril • Urări pentru Mihai și Gavril În 8 noiembrie, îi sărbătorim pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. În această zi peste 1,3 milioane de români îşi serbează ziua de naştere. ziarulunirea.ro vă oferă mai jos mesaje, urări, sms-uri şi felicitări […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Nume care se sărbătoresc de Sfinții Mihail și Gavriil 2026. Peste 1,3 milioane de români își serbează onomastica

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce nume derivate se sărbătoresc de Sfântul Mihail și Gavriil 2026 Cei care poartă numele de Mihail, Gavril, Mihai, Mihaela, Michi, Mişa, Mihăiţă, Mişu, Mihnea, Mihăilă, Mihalache, Mihalcea, Mihu, Gabriel, Gabriela, Gabi, Gabiță, Gavriil, Gavrilă sau alte derivate își serbează în 8 noiembrie, ziua numelui. Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici îi prăznuiesc pe Sfinţii Arhangheli Mihail […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Mesaje de Sfinții Mihail și Gavriil 2026. FELICITĂRI și URĂRI de „La mulţi ani” pe care le puteţi trimite celor dragi de ziua numelui

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Sfinții Mihail și Gavriil 2026: Cele mai frumoase felicitări și urări de „La mulţi ani” pe care le puteţi trimite pentru Mihai și Gavriil Peste 1,3 milioane de români îşi serbează, pe 8 noiembrie, ziua numelui, cu ocazia sărbătoririi Sinfiţilor Mihail şi Gavriil. În această zi, cu toţii ne gândim la persoanele dragi […]

Citește mai mult