Politică Administrație

45 de copii cu dizabilități vor beneficia de susținerea CL Alba Iulia în 2014

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Administrația locală din Alba Iulia va susține financiar, în anul 2014, Centrul pentru copii cu dizabilități multiple și Centrul de recuperare în regim de zi ”Prietenii Mariei Beatrice”, acordând o sumă de până la 773 de lei pe lună pentru 45 de copii care beneficiază de tratament medical în aceste instituții.

Petrecerea Divorțaților

Astfel, în primul centru, 20 de copii cu vârste între 2 și 16 ani, cu tulburări din spectrul autist, sindromul Down și copii cu întârzieri în dezvoltarea psihomotorie, vor beneficia de tratament de recuperare, abilitare și reabilitare gratuit. Finanțarea se acordă în cadrul parteneriatului încheiat între DGASPC Alba, Serviciul Public de Asistență Socială Alba Iulia și Asociația pentru Consiliere și Asistență Specializată ”ACAS”.

În cazul Centrului ”Prietenii Mariei Beatrice” este vorba de o asociere între CL Alba Iulia, Direcția de Asistență Socială și Asociația non-guvernamentală ”Maria Beatrice”, prin care tratamentul pentru 25 de copii cu afecțiuni neuromotorii și osteoarticulare va fi susținut cu fonduri de la bugetul local.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult