4-5 august 2023| Marșul Factorilor Poștali la Alba Iulia. Ediție record cu aproape 1.000 de participanți
4-5 august 2023| Marșul Factorilor Poștali la Alba Iulia. Ediție record cu aproape 1.000 de participanți
Compania Națională Poșta Română și Fundația Poșta Română organizează, în perioada 4-5 august, la Alba Iulia, ediția a 43-a a Marșului Factorilor Poștali, competiție profesional-sportivă dedicată exclusiv angajaților Poștei Române. Competiția din anul acesta este una a recordurilor, în primul rând prin numărul de participanți care se ridică la aproape 1.000 de persoane.
Finala competiției din acest an va avea loc în incinta Cetății Alba Carolina, sâmbătă, 5 august, de la ora 10:30. La linia de start se vor alinia, în Piața Cetății, 84 de poștași sportivi din toată țara: 42 de femei și 42 de bărbați, ocupanții locurilor fruntașe (1 sau 2) din etapa județeană a Marșului, din cele 41 de județe și din București. Categoriile premiate vor cuprinde primele trei locuri, dar și categorii ca cel mai vârstnic, cel mai tânăr sau cel mai tehnic participant.
”Construim spitalele speranței” este titlul sub care va fi organizată o licitație caritabilă, în ziua de vineri, 4 august, cu începere de la ora 19:00, în Sala Unirii – Spațiile Expoziționale Nord. Prin intermediul Fundației Poșta Română vor fi licitate lucrări de artă, tablouri donate de trei pictori consacrați, prieteni ai Fundației și ai Poștei Române. Fondurile obținute, la fel ca și anul trecut, vor fi direcționate către Fundația HOSPICE Casa Speranței, pentru construirea spitalului de îngrijiri paliative de la Adunații Copăceni. Evenimentul este deschis oricăror persoane care doresc să participe la strângerea de fonduri, în cadrul licitației acceptându-se și donații individuale.
Ce este Marșul Factorilor Poștali
Este cea mai longevivă competiție profesional – sportivă din România, desfășurându-se aproape neîntrerupt din anul 1977. Scurtele întreruperi au avut întotdeauna cauze obiective, cum ar fi pandemia de coronavirus din 2020.
Deja a devenit o tradiție ca angajații poștali să se pregătească pentru Marș întreg anul, unii cu antrenor, alții pe cont propriu, fără sprijin de specialitate. La ediția 2023 se vor întrece concurenți care lucrează în Poștă de aproape 40 de ani, dar și alții, proaspăt angajați de nici două luni.
Ediția 2023 este organizată, pentru al doilea an la rând, cu fonduri exclusiv din sponsorizări, bucurându-se de cel mai mare buget din istoria sa. Pentru că numără și cei mai mulți participanți, de 46 de ani încoace (aproape 1.000 de angajați poștali), este considerat a fi și cel mare team building sportiv din România.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
25 octombrie 2026 | Ziua Armatei Române, sărbătorită la Alba Iulia. Alocuțiune, depuneri de coroane, defilarea Gărzii de Onoare și ceremonial religios la Cimitirul Eroilor. PROGRAMUL
25 octombrie 2026 | Ziua Armatei Române, sărbătorită la Alba Iulia. Alocuțiune, depuneri de coroane, defilarea Gărzii de Onoare și ceremonial religios la Cimitirul Eroilor. PROGRAMUL Ziua Armatei Române se sărbătorește în România, în fiecare an, la data de 25 octombrie. Cu acest prilej, Prefectura Alba organizează duminică, cu începere de la ora 12:00, un […]
Peste 3.600 de controale și audituri în domeniul siguranței alimentelor, efectuate de DSVSA Alba în primele nouă luni ale anului 2026
Peste 3.600 de controale și audituri în domeniul siguranței alimentelor, efectuate de DSVSA Alba în primele nouă luni ale anului 2026 Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba a desfășurat, în primele nouă luni ale anului 2026, o activitate complexă de supraveghere și control în domeniul siguranței alimentelor, care a inclus peste 3.600 […]
Adolescent de 15 ani, din Horea, amenințat cu bătaie pe rețelele de socializare: Tânăr de 18 ani, din Roșia Montană, reținut de polițiști
Adolescent de 15 ani, din Horea, amenințat cu bătaie pe rețelele de socializare: Tânăr de 18 ani, din Roșia Montană, reținut de polițiști Un adolescent de 15 ani, din Horea, a fost amenințat cu bătaie pe rețelele de socializare. Polițiștii au reținut un tânăr de 18 ani, din Roșia Montană, care a trimis mesajele. Potrivit […]
