30 de albaiulieni la Curtea Regelui Mihai – ANRM Alba a colindat la Castelul de la Săvârșin
O delegație a Asociației Naționale pentru Reinstaurarea Monarhiei, Filiala Alba, condusă de Mircea Trifu, a fost primită, luni, de familia Regală la castelul de la Săvârșin.
Cei 30 de albaiulieni, între care s-au aflat pr. prof. univ. Emil Jurcan – decanul Facultății de Teologie din Alba Iulia și părintele Sabin Vodă au colinda pentru gazdele care le-au oferit o primire deosebită și i-au răsplătit cu cozonac, ceai fierbinte şi CD-uri cu piese interpretate la pian de Regele Mihai.
Tot albaiulienii au fost și cei care au încheiat ziua cu porți larg deschise la castelul regal. Nicolae Furdui Iancu împreună cu fiul său Tudor şi un grup de muzicieni au susținut un concert extraordinar de colinde, foarte apreciat de Regele Mihai, principesa moştenitoare Margareta, principele Nicolae şi mama sa, principesa Elena.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan
Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan Pasivitatea, ignoranța și incompetența cu care PNL și domnul Ion Dumitrel au tratat, ani la rând, transportul public de persoane în județul Alba se […]
Rețeaua de apă, extinsă în comuna Bistra: Peste 4 kilometri de conducte noi și aproape 100 de branșamente. În ce stadiu este proiectul
Rețeaua de apă, extinsă în comuna Bistra: Peste 4 kilometri de conducte noi și aproape 100 de branșamente. În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a fost sesizată cu privire la solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea apă potabilă cu branșamente în comuna Bistra, județul Alba”, investiție […]
Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul
Rețeaua de alimentare cu gaz va fi extinsă în două sate ale comunei Unirea: În ce stadiu este proiectul Locuitorii din Ciugudu de Jos și Ciugudu de Sus urmează să beneficieze de alimentare cu gaze naturale printr-un proiect major de extindere a infrastructurii din comuna Unirea. Investiția propusă presupune construirea unei rețele inteligente de distribuție […]