25 aprilie – Ziua Justiției Militare
La 25 aprilie se sărbătorește Ziua Justiției Militare.
Serviciul Contencios al Ministerului de Război a luat ființă prin Decretul-lege nr. 1625 din 25 aprilie 1919, moment care a marcat actul de naștere a structurii specializate în asigurarea asistenței juridice pentru armată. Justiția Militară a fost înființată pentru soluționarea numeroaselor solicitări din sfera contenciosului administrativ, pentru apărarea intereselor legale ale armatei, cât și pentru elaborarea cadrului legislativ necesar sistemului militar și a regulamentelor în domeniu.
Anterior, prin Decretul-lege nr. 1682 din 21 martie 1912, se înființase Serviciul Control, Contabilitate, Contencios și Pensii, în cadrul căruia Secția Contencios avea ca principale atribuții apărarea intereselor Ministerului de Război în procesele civile, îndeplinirea actelor de procedură ale ministerului, corpurilor și serviciilor armatei, acordarea de consultații juridice și întocmirea proiectelor de legi pentru activitatea ministerului.
Prin Decretul-lege nr. 1579 din 18 aprilie 1919, s-a constituit ”Serviciul Contencios”, un departament separat, inclus în rândul ”serviciilor generale pentru nevoile întregii armate”, pe baza căruia regele a semnat, la 25 aprilie 1919, Decretul-lege nr. 1625, referitor la organizarea și funcționarea acestuia. Acest decret-lege a fost ratificat prin Legea nr. 1151 din 26 martie 1924.
În 1929, ca urmare a reorganizării ministerelor, Serviciul Contencios al Ministerului Armatei a trecut în rândul organelor tehnice și administrative ale acestuia. În 1939, prin Legea pentru organizarea și funcționarea M.Ap.N., Serviciul Contencios s-a transformat în Direcția Contenciosului, aflată în subordinea directă a Secretariatului General al M.Ap.N. În februarie 1949, s-a desființat Secretariatul General al M.Ap.N. și, odată cu el, și Direcția Contencios, mai puțin trei birouri privind Avizele, procesele și popririle, care au trecut la Direcția Justiției Militare, sub denumirea de ”Secția Contencios”. Direcția Justiției Militare urma a avea în compunere Secția Justiției și Secția Contencios, aceasta din urmă având competențe reduse față de atribuțiile pe care le îndeplinise înainte de februarie 1949. În aprilie 1949, Secția Contencios a devenit, prin ordin al Marelui Stat Major, Secția Juridică, păstrând aceeași subordonare.
Prin Ordinul de Front nr. 42 din 15 septembrie 1951, s-a înființat Oficiul Juridic al Ministerul Forțelor Armate, prin contopirea Secției Legislative de pe lângă Direcția Secretariat cu Secția Juridică din Direcția Justiție Militară. Începând cu 1 martie 1954, Oficiul Juridic a fost luat în evidența Direcției Secretariat a M.Ap.N., păstrându-se aceeași subordonare față de Ministerul Apărării Naționale.
În prezent, în cadrul Ministerului Apărării Naționale, funcționează Direcția pentru relația cu Parlamentul și asistență juridică.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței
Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței Solicitările pentru primirea ajutorului de încălzire a locuinței pot fi depuse și după începerea sezonului rece 2026-2027. Familiile și persoanele singure care îndeplinesc condițiile legale pot beneficia de sprijin încă […]
Avertismentul unui cunoscut economist cu privire la economia României: ,,Eu cred că asteroidul financiar va ajunge în România în primul trimestru din 2027”
Avertismentul unui cunoscut economist cu privire la economia României: ,,Eu cred că asteroidul financiar va ajunge în România în primul trimestru din 2027” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra riscurilor economice cu care s-ar putea confrunta România în primul trimestru din 2027, pe fondul evoluțiilor negative din piața muncii, al scăderii salariului mediu net și al […]
Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: Până când se pot depune cererile. Anunțul făcut de ANPIS
Ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie 2026: Până când se pot depune cererile. Anunțul făcut de ANPIS Românii care au nevoie de ajutor pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2026-2027 trebuie să depună cererile la primărie până la data de 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin începând din această lună, informează Agenția Națională […]
