24 de noi cazuri de infectare cu noua tulpină de COVID-19 din Marea Britanie, confirmate în România: Există riscul ca varianta nouă să devină dominantă în ţară
Încă 24 de cazuri noi de infectare cu noua tulpină, B.1.1.7, de COVID-19 din Marea Britanie, cu transmisibilitate crescută, au fost confirmate de laboratoarele clinicii Medlife, care au analizat aleatoriu 90 de probe din mai multe orașe ale țării, anunță un comunicat de presă al clinicii.
Astfel, din cele 90 de probe provenite în intervalul 25 – 29 ianuarie a.c. din mai multe orașe ale țării (București, Vâlcea, Cluj, Tecuci, Targoviște, Ploiești, Timișoara, Reșița, Hunedoara, Focșani, Lugoj, Chișineu
Criș, Slatina, Olt), s-a constatat că 24 dintre acestea conțin noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie. Potrivit raportului, probele ce conțin noua tulpină provin din București, 19 probe, din Cluj, 2 probe, din Tecuci, 1 probă, Reșița, 1 probă și Timișoara 1 probă.
Specialiștii Medlife susțin că distribuția probelor vine să întărească concluziile enunțate încă de săptămâna trecută privind contagiozitatea ridicată și transmiterea comunitară a noii tulpini.
“Faptul că într-o perioadă atât de scurtă am înregistrat o dinamică și mai mare pe lotul nostru de studiu, pare să confirme gradul foarte ridicat de contagiozitate al noii tulpini și transmiterea comunitară. Din 90 de probe analizate într-o săptămână, 24 au fost identificate cu noua tulpină din Marea Britanie, prevalența pe lotul MedLife fiind de 26,6%. Dacă acest trend se păstrează, șansele ca noua tulpină să devină dominantă în următoarele săptămâni sunt mai mari decât ne așteptam. Vom continua analiza pe acest lot pentru a vedea dacă identificăm și alte tulpini. Mai mult decât atât, vom continua procesul de secvențiere, pentru a urmări dinamica răspândirii noilor tulpini și pentru a identifica noi tulpini și implicit eficiența vaccinurilor la acestea”, a declarat Dumitru Jardan, biolog și coordonator al studiului de secvențiere, derulat de MedLife.
Specialiștii atrag atenția că este nevoie de o monitorizare atentă a evoluției noii tulpini, dinamica evidențiată fiind o alertă în ceea ce privește relaxarea măsurilor de siguranță, iar în continuare, cea mai bună soluție pentru stoparea răspândirii virusului este vaccinarea împotriva COVID-19.
“Nu ne-am așteptat la o dinamică de o asemenea anvergură. Aceste noi rezultate vin să întărească previziunile lansate săptămâna trecută de către colegii noștri din cadrul diviziie de cercetare MedLife, legate de faptul că această tulpină are șanse mari să devină dominantă în următoarele săptămâni. Considerăm că autoritățile ar trebui să analizeze cu atenție aceste informații și să evalueze cu precauție eventualele decizii cu privire la relaxarea măsurilor de siguranță pentru perioada următoare”, a spus Mihai Marcu Președinte și CEO MedLife.
Pănă în prezent pe teritoriul României au fost secvețiate în total peste 560 de probe, dintre care 404 de către divizia de cercetare MedLife, aproximativ 75%.
Sursa: g4media.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări
CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări CFR Călători a anunțat că perioada standard de cumpărare a biletelor în avans va fi redusă temporar, în contextul pregătirii noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027. Programul va intra în vigoare pe data de […]
Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA”
Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra evoluției economiei României, invocând creșterea inflației, ieșirile de capital, scăderea rezervelor valutare și dificultățile din sectorul imobiliar. Acesta a criticat lipsa de […]
Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale
Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a dat publicităţii, astăzi, situaţia privind subvenţiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat în luna noiembrie 2026. În total, în luna septembrie 2026, partidele politice au primit de la bugetul de stat subvenții în valoare […]
