11 septembrie: „Bogățiile Toamnei” 2022, ediția a XXII-a, în Piața Mare Agroalimentară din Blaj. Expoziție cu vânzare a produselor și spectacol de muzică populară
11 septembrie: „Bogățiile Toamnei” 2022, ediția a XXII-a, în Piața Mare Agroalimentară din Blaj. Expoziție cu vânzare a produselor și spectacol de muzică populară
Cea de a XXII-a ediţie a manifestării „Bogăţiile Toamnei” la Blaj se desfăşoară duminică, 11 septembrie 2022, în Piaţa Mare Agroalimentară. Organizatorii vor oferi producătorilor agricoli de pe Valea Târnavelor ocazia de a-şi expune cele mai frumoase produse din recolta anului 2022 pe standurile ce vor fi amenajate special pentru această sărbătoare.
Aproximativ 60 de producători agricoli din zonă vor fi premiați pentru munca depusă în acest an și prezența în piețele din Blaj. Ca de obicei, cei care vor participa la această sărbătoare vor avea ocazia să asiste la un spectacol extraordinar de folclor susţinut de Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al Judeţului Alba, invitatul special al acestei ediții fiind solista de muzică populară Ina Todoran.
Pentru calitatea produselor lor, frecvenţa cu care pot fi găsiţi în pieţele blăjene, dar şi pentru a-i încuraja să cultive în continuare pământul, producătorii agricoli vor fi recompensaţi de Primăria şi Consiliul Local Blaj cu diplome şi premii. Câştigătorul acestei competiţii va fi decis de o comisie specială, care va ţine cont atât de expoziţia propriu zisă a fiecărui agricultor, cât şi de frecvenţa cu care acesta îşi comercializează produsele în pieţele din Blaj sau de suprafaţa cultivată. În concurs s-au înscris aproximativ 60 de producători agricoli din Blaj şi din localităţile învecinate, din zona Târnavelor.
Organizatorii au pregătit pentru această sărbătoare şi un program de muzică populară, care va începe la ora 10:00. Pe scena amenajată în Piața Mare Agroalimentară vor urca Ina Todoran, Ovidiu Furnea, Alexandra Băcilă, Maria Dan Păucean, Oana Horhat, Daria Costea, Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Narița și Nicolae Plută, acompaniați de Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al Judeţului Alba, dirijor Alexandru Pal.
Pe parcursul zilei, în Piaţa Mare Agroalimentară, vor fi expoziţii cu vânzare de legume-fructe, lactate, produse apicole, flori şi plante ornamentale, o ocazie excelentă pentru blăjeni să se aprovizioneze pentru iarnă cu produse tradiționale de calitate.
A XXII-a ediţie a „Bogăţiilor Toamnei” la Blaj este organizată de Primăria şi Consiliul Local Blaj, Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba și Palatul Cultural Blaj.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
S-a urcat băut la volan și a fost tras pe dreapta de oamenii legii. Bărbat de Săsciori, cercetat de polițiști
S-a urcat băut la volan și a fost tras pe dreapta de oamenii legii. Bărbat de Săsciori, cercetat de polițiști Un bărbat din Săsciori s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat băut la volan și a fost tras pe dreapta de oamenii legii. Potrivit IPJ Alba, la data de 19 octombrie 2026, în […]
Accident la Bistra: Șoferiță cu ,,alcool la bord”, reținută de polițiști, după ce a acroșat o mașină parcată. Avea o alcoolemie de 0,96 mg/l
Accident la Bistra: Șoferiță cu ,,alcool la bord”, reținută de polițiști, după ce a acroșat o mașină parcată. Avea o alcoolemie de 0,96 mg/l Un accident rutier a avut loc luni, la Bistra. O șoferiță cu ,,alcool la bord” a fost reținută de polițiști, după ce a acroșat o mașină parcată. Avea o alcoolemie de […]
Bărbat din Câmpeni, reținut de polițiști: A încălcat ordinul de protecție și s-a apropiat de o femeie de 54 de ani
Bărbat din Câmpeni, reținut de polițiști: A încălcat ordinul de protecție și s-a apropiat de o femeie de 54 de ani Un bărbat din Câmpeni a fost reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție și s-a apropiat de o femeie de 54 de ani. Potrivit IPJ Alba, la data de 19 octombrie […]

