Curier Județean

100 de jandarmi din Alba la datorie, de Rusalii

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Aproximativ 100 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “Avram Iancu” Alba şi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă “ Regele Ferdinand I” – Târgu-Mureş vor asigura respectarea prevederilor legale pe timpul manifestărilor religioase, cultural artistice şi sportive care vor fi organizate în perioada 29 mai – 1 iunie.

Petrecerea Divorțaților

Echipajele de jandarmerie vor putea fi întâlnite în principalele municipii şi oraşe din judeţul Alba şi vor acţiona pentru asigurarea unui climat de siguranţă şi normalitate civică. Totodată, vor fi în măsură ca, la nevoie, să intervină în cel mai scurt timp în orice punct al judeţului pentru prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială precum şi pentru ajutarea celor aflaţi în dificultate.

”Ca de fiecare dată, reamintim celor care vor lua parte la activităţile publice să se conformeze indicaţiilor organizatorilor şi forţelor de ordine, să aibă un comportament civilizat, să evite consumul excesiv de alcool, să nu deţină arme de orice fel, artificii sau petarde, să nu arunce obiecte către scenele organizate şi să semnaleze prompt orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri. De asemenea, pentru evitarea unor situaţii neplăcute, le recomandăm să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.) şi să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia. Totodată, le solicităm să nu depăşească limitele decenţei comportamentale, să nu forţeze cordoanele de ordine constituite, să acorde sprijin forţelor de ordine dacă sunt solicitaţi şi să ţină cont că manifestările obscene, care contravin normelor legale de convieţuire în societate, vor fi sancţionate. În plus, atragem atenţia că, potrivit art. 372 C.Pen, persoanele care vor fi depistate având asupra lor obiecte considerate a fi periculoase, riscă închisoarea de până la 2 ani. Aceeaşi pedeapsă este opozabilă şi celor care vor fi găsiţi vinovaţi de săvârşirea faptei de opunere cu violenţă faţă de organizatori, împuterniciţii acestora sau faţă de forţele de ordine ori împiedicarea lor de a-şi exercita atribuţiile legale privind asigurarea ordinii în desfăşurarea adunărilor publice. De asemenea, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă împiedicarea, prin orice mijloace, a desfăşurării unei adunări publice care a fost autorizată potrivit legii. În final, indicăm participanţilor să recurgă doar la modalităţi legale pentru rezolvarea eventualelor divergenţe, cele mai facile fiind solicitarea ajutorului forţelor de ordine prezente la aceaste manifestări publice şi apelarea numărului unic de urgenţe 112”, a spus Cosmin Jurcoveț, purtător de cuvânt al IJJ Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Falsificarea a patru mandate de pensie: De ce a confirmat Judecătoria Alba Iulia renunțarea la urmărirea penală

Ioana Oprean

Publicat

în

Falsificarea a patru mandate de pensie: De ce a confirmat Judecătoria Alba Iulia renunțarea la urmărirea penală Judecătoria Alba Iulia a confirmat renunțarea la urmărirea penală față de o angajată a Poștei Române din Zlatna, cercetată pentru fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, după ce aceasta a completat și semnat în fals […]

Citește mai mult

Curier Județean

18 octombrie | Prețurile la benzină și motorină în Alba Iulia: Cât costă carburanții astăzi. Benzina s-a ieftinit ușor

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețurile la benzină și motorină în Alba Iulia: Cât costă carburanții astăzi. Benzina s-a ieftinit ușor Șoferii din Alba Iulia găsesc, duminică, 18 octombrie 2026, prețuri ușor mai mici la benzină, după ce mai multe lanțuri mari de benzinării au redus tarifele cu până la 5 bani pe litru. Prețurile carburanților diferă însă de la […]

Citește mai mult

Curier Județean

16-17 octombrie 2026 | Inspectorii ISU Alba, controale inopinate restaurante, cluburi și baruri: Amendă de 20.000 de lei și 3 nereguli constatate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inspectorii ISU Alba, controale inopinate restaurante, cluburi și baruri: Amendă de 20.000 de lei și 3 nereguli constatate  Acțiunile de control pe linia apărării împotriva incendiilor și prevenirii situațiilor de urgență au fost continuat de inspectorii ISU Alba. Potrivit instituției, în continuarea măsurilor dispuse pentru reducerea sau eliminarea riscurilor de producere a situațiilor de urgență […]

Citește mai mult