10 noiembrie, Ziua Artileriei Române. În 1843, Gheorghe Bibescu legiferează constituirea Artileriei ca armă de sine stătătoare

10 noiembrie, Ziua Artileriei Române. În 1843, Gheorghe Bibescu legiferează constituirea Artileriei ca armă de sine stătătoare

Armata Română sărbătorește, la 10 noiembrie, Ziua Artileriei Române. Gheorghe Bibescu, domnul Țării Românești, (1842-1848) a legiferat, prin Porunca Domnească nr. 198 din 10 noiembrie 1843, înființarea primei baterii a Țării Românești, act ce simbolizează constituirea Artileriei ca armă de sine stătătoare.

Anii 1843-1850 sunt anii organizării primelor baterii de artilerie în Țara Românească și Moldova, a înființării unor turnătorii proprii în Munții Apuseni. Între anii 1853-1854, bateriile de artilerie din Țara Românească și din Moldova au luat parte la războiul ruso-turc, distingându-se în luptele de la Brăila, Gura Ialomiței, Vadul Silistrei, Ostrov etc.

Până în anii Unirii, a existat o singură baterie de artilerie călăreață. După 1859, s-au constituit încă trei baterii de artilerie: una pedestră, în Moldova, și două în Țara Românească: una călăreață și una pedestră. Cele două baterii din Țara Românească s-au constituit în primul divizion de artilerie al armatei române, al cărui comandant a fost colonelul Scarlat Ciocârlan. Conform unui decret dat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 21 decembrie 1860, cele patru baterii existente s-au contopit, constituindu-se astfel primul Regiment de artilerie al armatei române moderne (organizat pe două divizioane), al cărui comandant a fost maiorul Tobias Gherghel.

Menționăm și alte momente importante ale devenirii acestei arme complexe, care privește nu numai organizarea, ci și dotarea, reglementarea și instrucția. Prin Înaltul Ordin de Zi nr. 254 s-au centralizat atelierele, fabricile de pulbere, capsulăria etc. din diferite părți ale țării, sub denumirea de ”Direcția stabilimentelor de materiale ale artileriei”, care la 23 noiembrie 1861 a fost organizată pe trei secții: Pirotehnie, Arsenalul de construcții al armatei și Fabrica de pulbere. În septembrie 1860, în ”Monitorul Oastei” a fost publicat primul regulament de trageri pentru artileria română, întocmit de maiorul George Manu și intitulat ”Teoria dării”.

În decembrie 1860, a fost publicată ”Legea organizării puterii armate”, potrivit căreia, în cadrul armatei române, s-a constituit Corpul de Artilerie, compus din statul major al armei și unitățile de artilerie. Nucleul statului major al artileriei a luat ființă abia în anul 1862, după unificarea ministerelor de război din ambele Principate, când s-a centralizat evidența personalului și muniției. În octombrie 1862, a fost înființat Inspectoratul Armelor Speciale, care avea ca sarcină conducerea instrucției în unitățile de artilerie și supravegherea activității productive, inspectorat desființat în septembrie 1875, când a luat ființă Inspectoratul Artileriei, la conducerea căruia a fost numit colonelul George Manu.

Considerentele care au determinat modificările structurale din cadrul armatei române au stat și la baza organizării și înzestrării unităților de artilerie, divizate în artileria de câmp, artileria de munte, artileria de cetate, pentru lucrări de fortificație (care s-a desființat complet în toamna anului 1915) și artileria antiaeriană, care a luat ființă la 15 august 1916, odată cu constituirea Corpului Apărării Antiaeriene.

Înaintea Primului Război Mondial, armata română dispunea de 294 de baterii de artilerie. În anul 1939, România avea capacitatea de a mobiliza 31 de brigăzi și 79 de regimente de artilerie, dintre care 32 aveau în compunere 3 divizioane, 31 aveau în compunere două divizioane, 7 erau regimente de artilerie grea, 9 erau regimente de artilerie călăreață. La 3 septembrie 1939, Marele Stat Major a ordonat sporirea efectivelor până la nivelul celor de război.

După cel de-al Doilea Război Mondial, refacerea armatei s-a realizat prin contopirea marilor unități întoarse de pe front cu marile unități de recruți, cu subunitățile și unitățile de marș, realizându-se mari unități operative cu o încadrare și înzestrare corespunzătoare. Între anii 1948-1960, a sporit continuu ponderea artileriei în cadrul marilor unități de arme întrunite.

Astfel, în anul 1965, această pondere era de 1,5 ori mai mare față de perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Pentru a asigura o conducere competentă a artileriei, la 1 septembrie 1948, a fost înființat Comandamentul Artileriei. Începând cu anul 1949, o bună parte a armamentului de artilerie a fost înlocuit cu guri de foc având caracteristici superioare. În 1961, au luat ființă unitățile de rachete cu diferite destinații. În anii 1956-1965, artileria a fost dotată cu armament nou. Au fost sporite și diversificate mijloacele antitanc în cadrul tuturor eșaloanelor. Au intrat în dotare, alături de autotunurile și tunurile existente, aruncătoarele de grenade antitanc și rachetele antitanc dirijate.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI