021/9551 – Noul număr de telefon pentru sesizări privind drepturile consumatorilor
Începând de ieri, 6 ianuarie 2013, cetăţenii români şi străini au posibilitatea de a face sesizări telefonice, privind încălcarea drepturilor consumatorilor, la noul număr de telefon 021-9551, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Ordinul nr. 473, al preşedintelui ANPC privind unele măsuri de informare a consumatorilor, care a intrat în vigoare în data de 6 ianuarie 2013, a fost emis în data de 3 decembrie 2012
‘De astăzi (duminică – n.r.) intră în vigoare noul număr de telefon, Telefonul Consumatorului Infocons – 021/9551, număr apelabil din orice reţea la tarif normal. Orice consideră consumatorul român sau străin aflat pe teritoriul României că îi dăunează sănătăţii, bugetului sau că produsul respectiv este o păcăleală, putem fi sesizaţi la acest număr şi intervenim cât se poate de repede în sprijinul lor’, a declarat, la postul public de radio, preşedintele ANPC, Bogdan Nica.
Astfel, toţi operatorii economici au obligaţia să afişeze, la vedere, următorul mesaj: ‘Telefonul Consumatorului Infocons – 021/9551, linie telefonică cu tarif normal în reţeaua Romtelecom’. O plachetă cu aceste informaţii poate fi descărcată gratuit de pe pagina de internet a ANPC.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor
Pensie specială de 67.000 de lei pe lună în România! Statul plătește 153 de milioane de lei lunar pentru privilegiile de serviciu, în timp ce pensionarii obișnuiți așteaptă indexarea pensiilor Cea mai mare pensie de serviciu plătită în România ajunge la aproximativ 67.000 de lei pe lună, potrivit declarațiilor președintei Casei Naționale de Pensii Publice, […]
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ
Cum vrea Ministerul Apărării Naționale să atragă tineri voluntari în armată: Câți bani ar urma să primească participanții. Nou proiect legislativ Proiectul de Hotărâre de Guvern care stabilește normele de aplicare ale Legii privind pregătirea populației pentru apărare și introduce programul de pregătire militară pentru soldați și gradați voluntari în termen a fost pus a […]
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Alba, a ajuns în arestul poliției după ce a fost depistat de două ori, în decursul aceleiași zile, conducând sub influența alcoolului pe […]
