HC Alba Sebeş atacă promovarea în Liga Naţională
Astăzi, la ora 18.00 sună goarna pentru echipa feminină de handbal HC Alba Sebeş, noua denumire a divizionara secundă ce are intenţii ferme de a ataca promovarea în Liga Naţională. După ce fuziunea cu CSM Cetate Deva nu s-a mai concretizat, colaborarea dintre Consiliul local al municipiului Sebeş şi Consiliul Judeţean Alba duce spre obiectivul de accedere pe prima scenă, deşi sistemul competiţional este unul injust (prima clasată în fiecare din cele două serii din Divizia A va juca baraj cu ocupantele locurilor 11 şi 12 din elită, de unde poziţiile 13 şi 14 retrogradează direct).
Misiunea antrenorului Alexandru Weber şi a preşedintelui Virgil Costea a fost în ultima lună aceea de a purta intense negocieri pentru a întări lotul, bugetul stagiunii viitoare fiind de aproximativ 250.000 euro (asigurat în părţi egale de primărie şi CJ Alba). Campania de achiziţii a dat până în prezent roade, 4 jucătoare semnând deja cu gruparea din Sebeş: Lenuţa Mormeci (portar, LPS Iaşi, n. 1992), ce a evoluat în sezonul trecut şi la HCM Buzău, Ana Ciolan (pivot, LPS Vaslui, 1992), ambele transferate de la Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă Rm Vâlcea, Alexandra Dodan (inter dreapta, fost la Univ. Cluj, 30 ani) şi Roxana Lopătaru (inter stânga, 21 ani), împrumutată de la Oltchim Rm. Vâlcea, a evoluat la Oţelul Galaţi şi CSM Ploieşti. A mai fost dorită şi experimentata portăriţă Ildiko Kerekes-Barbu, căreia i s-a propus şi postul de secund, dar aceasta a preferat să rămână la CSM Craiova. „O să mai vină jucătoare, în această săptămână o să mai testăm 5-6 handbaliste la antrenamente. Dar mai şi negociem pe diverse piste pentru a reuşi măcar încă 4 transferuri puternice”, a spus Weber. Ieri la Timişoara au poposit două „straniere” (portar şi inter), venite din Serbia, care vor fi văzute la lucru până pe 12 iulie, cînd este prevăzută plecarea în cantonamentul centralizat, după ce va fi definitivat lotul. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Liga 4, etapă nebună în Sâmbăta Mare! Hidro Mecanica Șugag rămâne lider! Înfrângeri neverosimile pentru CS Ocna Mureș și Viitorul Sântimbru, Performanța Ighiu – egalată în prelungiri!
Liga 4, etapă nebună în Sâmbăta Mare! Hidro Mecanica Șugag rămâne lider! Înfrângeri neverosimile pentru CS Ocna Mureș și Viitorul Sântimbru, Performanța Ighiu – egalată în prelungiri! O nouă etapă nebună în Liga 4 în Sâmbăta Mare: Hidro Mecanica Șugag rămâne lider, după ce contracandidatele au oferit surprize negative: CS Ocna Mureș a pierdut acasă […]
FOTO: Albaiulianul Nicolae Stanciu, gol extraordinar, din lovitură liberă, în Arabia Saudită, în Vinerea Mare!
Albaiulianul Nicolae Stanciu, gol extraordinar, din lovitură liberă, în Arabia Saudită, în Vinerea Mare! Albaiulianul Nicolae Stanciu, a marcat un gol extraordinar în Arabia Saudită, din lovitură liberă, în victoria formației sala Damac FC în partida cu Al Kholood, din etapa a 28-a a Arabiei Saudite, scor 3-1 (2-0), în deplasare. Căpitanul naționalei României, care […]
FOTO: Echipa VCG Vințu de Jos, acțiune caritabilă de Sărbătorile Pascale pentru o famile nevoiașă din comună
Echipa VCG Vințu de Jos, acțiune caritabilă de Sărbătorile Pascale pentru o famile nevoiașă din comună Gest de admirat în preajma Sărbătorilor Pascale făcut de reprezentanții echipei din Liga 5 VCG Vințu de Jos, lideră în Seria 2, fotbalișii și oficialii grupării înființate în vara trecută dând dovadă de spirit creștinesc. VCG Vințu Jos a […]