Fabrica de Arme Cugir are un nou contract de milioane cu SUA. Au început angajările pentru 300 de noi locuri de muncă
Iată că veștile bune pentru economia județului Alba continuă să vină într-o perioadă de criză cu care se confruntă întreaga Europă.
După ce recent a fost semnat contractul cu una dintre cele mai puternice companii din lume – Daimler AG, pentru o investiție anunțată de peste 300 de milioane de euro la Sebeș, după ce tot o companie germană – BOSCH, inaugurează sâmbătă cea de a treia fabrică din Blaj, investiție ce se ridică la circa 45 de milioane de euro, miercuri, Romarm a semnat un nou contract substanțial cu SUA – clientul tradițional al Fabricii de Arme Cugir, care va ridica valoarea lunară a producției la peste un milion dolari.
Noul angajament al fabricii cugirene înseamnă și crearea în perioada următoare a circa 300 de noi locuri de muncă, pentru care au și început angajările.
Mai multe informații despre contractul cu americanii și ce presupune acesta ne-au fost oferite de vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Roman. Acesta a explicat că țara NATO pentru care cugirenii vor livra arme este nimeni alta decât partenerul american ce ține această fabrică pe linia de plutire în ultimii 15 ani cu comenzi ferme. În ceea ce privește noul angajament, acesta se va derula până în 2016, cu șanse mari să fie prelungit.
Ce arme ușoare va produce fabrica din Cugir pentru cel mai înarmat popor din lume? Este vorba, potrivit lui Roman, de arme de vânătoare pentru piața civilă și arme de tir sportiv.
“Contractul poate fi prelungit și după 2016, iar foarte important este că bătrânul AKM, foc automat, va fi transformat în armă pentru piața civilă și sportivă, foc cu foc. Angajările au început și vor continua. Important este și faptul că valoarea comenzilor depășește producția, așa că este posibil ca numărul angajaților să crească. O altă veste bună este ca acest contract aduce și beneficii financiare pentru fabrica nu doar creșterea numărului de salariați”, a mai spus Florin Roman
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Cum a ajuns oița Ziggy din jucăria unei fetițe, mascota unui oraș, fotografiată cu politicieni, personalități importante și artiști din toată România
Cum a ajuns oița Ziggy din jucăria unei fetițe, mascota unui oraș, fotografiată cu politicieni, personalități importante și artiști din toată România Pe Cosmin Székely și oița de pluș Ziggy îi cunoaște toată lumea. Prea puține persoane sunt în județ care să nu fi văzut pozele în care mascota apare alături de personalități importante sau […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată