Curier Județean
Ziarul „Unirea” a primit o recunoaştere indirectă a valorii sale profesionale
Recent, s-au anunţat câştigătorii Premiilor Clubului Român de Presă, ediţia din acest an (pentru materiale publicate în anul precedent), premii ce vor fi acordate în cea de a doua jumătate a lunii august, în cadrul unui eveniment public, la Bucureşti. Nu intrăm în detalii cu privire la participanţi, secţiuni, categorii etc., dar trebuie să menţionăm un fapt îmbucurător pentru noi, cei de la cotidianul „Unirea”, şi anume acela că, la secţiunea „Anchetă, în presa scrisă”, premiul a fost acordat tânărului jurnalist Alex Nedea, de la „Adevărul”, pentru investigaţia „Lagăre în numele Domnului”. (Este vorba despre aşezămintele Congregaţiei Sf. Iosif, a franciscanilor din Alba Iulia.) Această reuşită ne bucură, deoarece ancheta tânărului jurnalist bucureştean este, de fapt, în proporţie de peste 80%, o sinteză a articolelor pe această temă publicate anul trecut în paginile cotidianului „Unirea” de către colegul nostru Ioan Hănţulescu. Cu alte cuvinte, aici este vorba despre o investigaţie demarată de ziarul nostru încă din primăvara anului 2007, când am avut primele sesizări şi informaţii despre acest caz. Până în primăvara anului trecut, reporterul nostru de la Departamentul de Investigaţii a strâns declaraţii, a identificat martori, a făcut fotografii, a atenţionat în repetate rânduri instituţiile implicate şi, desigur, a scris nu mai puţin de 15 articole pe această temă. În cele din urmă, în timp ce presiunile unor instituţii, persoane publice şi grupuri asupra redacţiei se intensificau, reporterul nostru a cerut sprijinul colegilor din presa centrală iar „Adevărul” a fost singurul cotidian care a riscat şi şi-a trimis un corespondent aici, la Alba Iulia: pe Alex Nedea. Acestuia i s-au pus la dispoziţie toate datele, inclusiv fotografiile, obţinute de colegul Hănţulescu cu trudă şi alergătură, potenţate de hărţuieli şi chiar ameninţări. Dar, iată, rodul unei munci de aproape patru ani de zile la nivelul presei locale s-a concretizat în cele două sau trei articole din cotidianul „Adevărul”, precum şi cu instrumentarea a trei dosare penale, la care IPJ Alba încă mai lucrează…
Desigur, nu dorim să minimalizăm nicidecum rolul curajosului tânăr de la „Adevărul”, pentru că el a extins aria cercetărilor şi a adus elemente noi, dar este bine ca cititorii noştri să afle că, prin acordarea acestui premiu, se recunoaşte, indirect, profesionalismul echipei noastre redacţionale. Aşadar, aveţi încredere în continuare în cotidianul „Unirea” şi apelaţi la sprijinul nostru, ca şi până acum pentru că, după cum ştiţi, niciuna dintre sesizările dumneavoastră nu rămâne fără răspuns! (M.L.M.)

Curier Județean
Voucherele sociale vor putea fi folosite și în magazinele LIDL. Retailerul deține 3 magazine în Alba Iulia
LIDL a transmis că plata cu tichetele sociale din programul „Sprijin pentru România” se poate face începând din această lună, şi în magazinele sale din ţară, însă numai cu cardurile emise de Sodexo (județul Alba) şi UP România.
Mai exact, începând de azi, 10 august 2022, beneficiarii voucherelor pentru alimente pot merge şi la magazinele Lidl pentru cumpărături.
Compania precizează că deocamdată sunt acceptate cardurile sociale emise de Sodexo și Up România, ceea ce înseană că nu sunt acceptate şi voucherele Edenred.
„Momentan, se va putea face plata doar cu tichetele sociale emise de Sodexo şi UP România”, a informat Lidl.
„Cu ajutorul acestor carduri se pot achiziționa doar produse alimentare, produsele din celelalte categorii disponibile în magazinele Lidl România se vor plăti separat, prin orice altă metodă de plată acceptată de retailer”, a adăugat compania.
Curier Județean
18-19 august| Concursul de muzică „Universul copilăriei”, parte din sărbătoarea estivală a Sebeșului
18-19 august| Concursul de muzică „Universul copilăriei”, parte din sărbătoarea estivală a Sebeșului
Între 18 și 21 august 2022, toți locuitorii Sebeșului și oaspeții orașului sunt invitați să participe la sărbătoarea verii: „Zilele Municipiului Sebeș”!
Atmosfera de festival este deschisă pe note muzicale de cei mai mici artiști, participanți la Concursul național de muzică ușoară și folk – „Universul Copilăriei”, pe care municipiul Sebeș are plăcerea să îl organizeze, în parteneriat cu Clubul Copiilor Sebeș. Competiția este structurată pe două secțiuni: muzică ușoară și folk, jurizarea fiind asigurată de reprezentanți ai vieții culturale și ai mass-mediei naționale și de muzicieni.
În cadrul concursului se acordă peste 40 de premii, categoriile de vârstă fiind 5 – 8 ani, 9 – 12 ani, 13 – 15 ani și 16 – 19 ani, pentru interpretări solo și de grup, respectiv muzică ușoară și folk. Regulamentul este avizat de Inspectoratul Școlar Județean Alba, iar concursul, aflat la cea de-a VIII-a ediție, este cuprins în calendarul Ministerului Educației Naționale. În mod tradițional, partener al concursului este Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș. S-au înscris circa 100 de copii din întreaga țară.
Nu vor lipsi nici copiii și tinerii Sebeșului care activează în diverse proiecte culturale susținute de municipalitate: Școala de muzică „DoReMi” și Grupul vocal „Felician Fărcașiu”, Trupele de teatru „Gepetto” și „Pied Piper”, Clubul Fantasy Dance, Trupa de dansuri săsești și Ordinul Scutierilor de Mühlbach.
Organizatorii evenimentului sunt: Primăria Municipiului Sebeș, Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș.
Curier Județean
FOTO| Nou director la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia: Ana Maria Bleanț, experiență de aproape 20 de ani în domeniul asistenței sociale
FOTO| Nou director la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia: Ana Maria Bleanț, experiență de aproape 20 de ani în domeniul asistenței sociale
Primarul Municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a anunțat faptul că postul de Director al Căminului pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia a fost ocupat de către Ana Maria Bleanț, în urma câștigării concursului.
„Astăzi am avut o întâlnire de lucru cu doamna Ana Maria Bleanț, care va ocupa, în urma câștigării concursului, postul de Director al Căminului pentru Persoane Vârstnice din Alba Iulia și cu doamna Adina Gădălean, fostul director interimar.
Doamna Ana Maria Bleanț vine cu o experiență vastă, de aproximativ 20 de ani, în domeniul asistenței sociale, dobândită în cadrul Direcției de Asistență Socială Alba Iulia, care sunt sigur că o va ajuta la o bună coordonare și conducere a Căminului pentru Persoane Vârstnice din municipiu.
Pe această cale transmit un mesaj de mulțumire doamnei Adina Gădălean, pentru profesionalismul și dedicarea de care a dat dovadă în desfășurarea activității sale, iar doamnei director Ana Maria Bleanț îi urez mult succes, putere de muncă și reușite în noua funcție din cadrul instituției”, a transmis primarul Gabriel Pleșa, prin intermediul paginii de socializare.
-
Opinii - Comentariiacum 59 de minute
Când urăm ”La mulți Ani de Sfânta Maria”, pe 15 august sau pe 8 septembrie?
-
Actualitateacum 21 de ore
Minivacanță de TREI zile în România: 15 august, Adormirea Maicii Domnului, zi liberă pentru angajați
-
Actualitateacum 24 de ore
Pensionare anticipată 2022: Care sunt documentele necesare și care sunt pașii de urmat
-
Curier Județeanacum 23 de ore
„Pană” de curent în Alba Iulia, pe mai multe străzi din Centru și din zona Stadion. Se lucrează la remedirea defecțiunilor
-
Ştirea zileiacum 14 ore
Criminalul de la Răhău care a ÎNGROZIT Alba, condamnat DEFINITIV la 25 de ani închisoare: Daunele morale MAJORATE de instanță
-
Actualitateacum 23 de ore
Luna iulie 2022, cea mai călduroasă lună înregistrată în istorie. Datele Organizației Meteorologice Mondiale
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
ALERTĂ METEO: COD GALBEN și PORTOCALIU de FURTUNI în Alba și alte județe, până joi. Averse, descărcări electrice și izolat grindină
-
Sportacum 22 de ore
Handbalista Teodora Damian, la Campionatele Mondiale de junioare | Vară încărcată pentru “diamantul” din Războieni-Cetate