Ziarul Unirea

TULPINA sud-africană a coronavirusului a fost DEPISTATĂ și în România, conform datelor MedLife

MedLife a anunțat că după analiza unui lot de 93 de probe, au fost identificate primele două cazuri de infectare cu tulpina sud-africană, pe teritoriul României.

Conform companiei furnizoare de servicii medicale, una dintre probe provine de la un pacient din București, iar cealaltă de la o persoană din Pitești.

Avem confirmarea primelor cazuri de infectare cu tulpina B.1.351 a coronavirusului, originară în Africa de Sud, depistate în România. Din păcate, acum avem un motiv în plus de îngrijorare, știind că și tulpina sud-africană a ajuns pe teritoriul țării noastre”, a declarat Dumitru Jardan, biolog și coordonator al studiului de secvențiere derulat de MedLife.

ELIT

,,În plus, nici evoluția în ceea ce privește tulpina britanică nu este una favorabilă, dacă luăm în considerare faptul că am ajuns la o prevalență de 77% pe lotul analizat versus 12%, atât cât am înregistrat în luna ianuarie. Practic, în mai puțin de două luni, numărul cazurilor cu noua tulpină a crescut de 6 ori, cel puțin pe loturile noastre de studiu”– a mai declarat Dumitru Jardan, biolog și coordonator al studiului de secvențiere derulat de MedLife.

sursa: libertatea.ro

ADEZIUNE PLUS ALBA

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Te-ar putea interesa și:

Unii patroni anunță că nu îi vor primi la muncă pe cei nevaccinați. 5 milioane de angajați își așteaptă rândul la vaccinare

Angajatorii sunt cei care îi înscriu pe liste pe angajați, 5 milioane dintre aceștia își așteaptă rândul la vaccinare. Romania… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

INFOTRAFIC: Restricții de circulație, vineri, pe Valea Oltului, pentru decolmatarea șanțurilor de aluviuni . Recomandări pentru șoferi

Traficul se va desfășura dirijat, vineri, 8 ianuarie, pe Valea Oltului, DN7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, între kilometrii 227 și… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Crește numărul românilor care se vaccinează anti-COVID: Vaccinul Pfizer BioNTech administrat unui număr de peste 76.000 de persoane până în prezent

Aproximativ 18.000 de cadre medicale din România au fost vaccinate împotriva COVID-19 în ultimele 24 de ore, acesta fiind cel… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

VIDEO| Polițiștii din cazul bărbatului omorât în timp ce îl imobilizau, ELIBERAȚI. Decizia instanței

Joi, Curtea de Apel Pitești a decis înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pentru cei doi agenți… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Haos la Ministerul Sănătății: Un angajat a trimis spitalelor o somație greșită privind vaccinarea

Haos la Ministerul Sănătății după ce un angajat a trimis spitalelor o somație greșită privind vaccinarea. La câteva ore după… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Restricții mai DURE de intrat în Marea Britanie. Prezentarea testului COVID negativ și carantinarea, necesare

Începând cu săptămâna viitoare, este nevoie de prezentarea unui test COVID negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat vor avea loc și în acest an! Ministerul Educației: „Din simulări va rezulta nivelul cunoștințelor elevilor”

Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației, iar președintele Consiliului Național al Elevilor a declarat că propunerea acceptată de Minister… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro