Rămâi conectat

Actualitate

Şi, totuşi, Patria…

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Vârtelniţa vremii deapănă din carul timpului an după an… Lumea merge înainte şi mentalităţile se schimbă. Lucruri la care părinţii şi bunicii noştri ţineau cu sfinţenie, nouă ni se par banale sau fără valoare. Şi totuşi sunt realităţi a căror importanţă este veşnică: întâi de toate, persoana lui Hristos! Ne spune Sfântul Pavel că „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi” (Evrei 13,8). Fără de El existenţa noastră ar fi fără de rost.
O altă realitate a cărei valoare este valabilă peste veacuri este Patria. Cu toate necazurile şi greutăţile ce trec peste noi, cu toată sărăcia ce-i determină pe mulţi români să plece la muncă în străinătate, valoarea inefabilă a Patriei rămâne; aceasta, chiar dacă pentru cei lipsiţi de educaţie spirituală cuvântul „Patrie” e o vorbă goală, iar singura realitate care contează sunt doar bunurile materiale şi banii.
Patria noastră, România, astăzi  (n.r. ieri) îşi serbează Ziua Naţională. Oriunde în lume se găseşte chiar numai un singur român, sărbătoarea are importanţă; dar aici, la Alba Iulia, unde s-a născut România Mare, farmecul sărbătorii e unic.
Adresându-ne astăzi (n.r. ieri) acestei „Guri de rai” îi spunem: „iubita mea Patrie, România, leagănul de aur al moşilor mei, îţi ascult răsuflarea de fiinţă vie, de maică iarăşi în chinurile facerii, cu broboadele de sudoare pe imaculata frunte, îţi mângâi cu ochii sufletului chipul neprihănit, îţi aud durerea transfigurată în tânguirea bocetului după fiii tăi” împrăştiaţi pe toate meridianele globului ca să-şi câştige pâinea cea de toate zilele; şi ştiu cu cât dor şi jale îi aştepţi să se reîntoarcă acasă!
Ştim că treci prin greutăţile unei tranziţii care parcă nu se mai termină şi prin această criză economică ce te secătuieşte. Dar, totuşi, eşti unică, frumoasă şi liberă! „Tu ştii cât am dorit să te văd aşa cum eşti acum: cu toate lanţurile sfărâmate şi strălucind de întreaga ta frumuseţe. Credeam că-ţi vor cădea la sfintele tale picioare adoratorii cu sutele de mii, să te vadă, să te admire, să te cunoască, să te iubească. Credeam că se va face o linişte de biserică de jur-împrejur, şi tu vei fi altarul” . Şi iată, în jurul tău e larmă şi alergare, oamenii sunt cuprinşi de patimi politice şi râvnesc după afaceri profitabile, şi tu, veşnică frumuseţe, veşnică avuţie, eşti dată uitării!
Şi totuşi, cu toată criza economică, cu toată sărăcia, există o avuţie netrecătoare, o moştenire absolută a fiecărui popor; ne referim la popoarele europene din Uniunea din care facem parte; peste această moştenire absolută nu se poate trece, oricâte înnoiri ne-ar oferi ceasul de faţă: este vorba de spiritualitatea unui popor.
Oricât ne-am înnoi informaţional, ne mişcăm în jurul unei matrici spirituale care a fost izvorul, focul mistuitor de obârşie care a declanşat şi a purificat apariţia unui neam şi a unui grai, a unei credinţe şi a unei tradiţii cu care suntem aşteptaţi la Judecata de Apoi. Ne spune Scriptura că în cetatea Noului Ierusalim „neamurile vor umbla în lumina ei, iar împăraţii pământului vor aduce la ea mărirea lor” (Apocalipsa 21,24).
Ziua de astăzi (n.r. ieri) este o zi mare. Chiar înainte de 1989, când 1 Decembrie nu fusese declarată „Zi Naţională”, regretatul poet Adrian Păunescu, care şi atunci râvnea să vină la „Mecca noastră”, la „Alba Iulia-n Ardeal”, a scris o poezie intitulată chiar aşa: „Drum către marea zi” . Vă citez din ea doar o singură strofă: „Iluminat de emoţia veacurilor / răzbunate într-o scânteie glorioasă / trec prin aşezările Transilvaniei, în fiecare an, / pentru a fi prezent la Alba Iulia, la 1 Decembrie, / la fiecare 1 Decembrie, / ca şi când aş vrea să compensez faptul / că n-am avut norocul să mă nasc / în aşa fel încât să pot fi prezent / alături de toţi luptătorii / pentru Unitatea Naţională a Românilor, / la Alba Iulia, în ziua de 1 Decembrie 1918”.
De aici, din Alba Iulia, capitala de suflet a românilor, vă zicem: „La mulţi ani, cetăţeni ai României! La mulţi ani, România!”
† ANDREI
Arhiepiscopul Alba Iuliei


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori

Ziarul Unirea

Publicat

în

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori România intră în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene (Air Schengen) și maritime începând de duminică, 31 martie. Secretarul de stat în Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, a explicat ce înseamnă acest […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea