Ziarul Unirea

Scade numărul salariaţilor din judeţ

La începutul acestui an, la nivelul judeţului erau înregistraţi 75.665 salariaţi, mai puţini cu 4.645 decât cu un an în urmă. În funcţie de domeniul de activitate, în sectorul serviciilor şi-au pierdut locul de muncă 2.426 persoane, din industrie şi contrucţii au plecat 2.041 angajaţi, iar în agricultură, silvicultură şi servicii efectivul de salariaţi a scăzut cu 178 persoane. Câştigul salarial mediu brut la nivelul judeţului, în luna ianuarie, s-a cifrat la 1.649 lei, mai mic cu 12 lei faţă de aceeaşi lună din 2010. La nivel naţional, în ianuarie 2011, salariul mediu brut a fost de 1.963 lei, mai mic cu 314 lei, adică 16 la sută decât în Alba. Salariul mediu net, în ianuarie 2011, a fost de 1.202 lei, mai mare cu 5 lei (0,4 la sută) faţă de luna anterioară şi mai mic cu 11 lei (0,9 la sută) faţă de aceeaşi lună din 2009. Câştiguri salariale sub media înregistrată pe judeţ au realizat salariaţii din industrie şi construcţii (1.179 lei), cei din agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit (1.165 lei), iar peste media pe judeţ salariaţii din domeniul serviciilor (1.245 lei). Câştigul salarial mediu net înregistrat pe ţară, în luna ianuarie 2011, a fost de 1.424 lei, cu 222 lei mai mare decât cel din Alba, ceea ce înseamnă 15,6 la sută. Judeţul Alba ocupă locul 20 în clasamentul realizat la nivel naţional, în funcţie de salariul mediu net din luna ianuarie a acestui an. (A.D.T.)

ELIT

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Te-ar putea interesa și:

Mai mult de jumătate dintre părinții din România vor ore FIZICE pentru copii lor. Câți dintre ei își doresc învățământ online

Mai mult de jumătate (55%) dintre părinții elevilor români doresc revenirea la cursurile față în față, acordând cel mai crescut… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Peste 1.000 de tablete şi laptopuri, cu abonament de internet, cumpărate de Primăria Blaj pentru elevi

Curând, autorităţile din Blaj vor achiziţiona 933 de tablete şi 111 laptopuri, cu abonament de internet, conform necesarului solicitat de… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

FOTO| Optsprezece elevi din Teiuș cu rezultate deosebite au fost felicitați și premiați cu stimulente financiare

Astăzi, optsprezece elevi din Teiuș cu rezultate deosebite au fost felicitați și premiați cu stimulente financiare. Într-un mesaj postat pe… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Copiii de la grădiniță, până la 5 ani, NU vor purta mască. Anunțul ministrului Educației

“Din 10 septembrie, Consiliile de Administrație ale școlilor vor prezenta comitetelor județene, Direcțiilor de Sănătate Publică (DSP-urilor) și Inspectoratului școlar… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

VAMAFEST – primul festival digital al unei trupe din România

VAMA, una din cele mai iubite trupe pop-rock din România, va susține primul festival digital din România – un maraton… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Pe 10 septembrie, școlile vor propune SCENARIILE pentru fiecare unitate. Declarația pe propria răspundere pentru părinți NU va mai exista

Începând din data de 7 septembrie Institutul Național de Sănătate publică va face publică evaluarea fiecărei unități administrativ teritoriale, a… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Declarația pe propria răspundere pentru părinți va fi ELIMINATĂ. Anunțul ministrului Educației despre începerea școlii

Conform ultimelor informații, declarația pe propria răspundere pentru părinți va fi eliminată din normele pentru începerea școlii, anunță ministrul Educației… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro