Rămâi conectat

Sport

Sănătatea Cluj – Unirea Alba Iulia 2-4 (1-0) | „Alb-negrii” – „remontada” spectaculoasă, pentru prima victorie stagională!!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Unirea Alba Iulia a reușit prima victorie stagională, după o „remontada” de senzație, scor 4-2 (0-1), la Jucu, cu Sănătatea Cluj. „Alb-negrii” au fost conduși cu 2-1 în minutul 70, însă au avut o revenire extraordinară, punctând în trei rânduri. Este prima victorie a grupării din Cetatea Marii Uniri în acest sezon sub comanda antrenorului Valentin Sinescu și primele puncte din ierarhie (și în sezonul precedent întâiul succes a fost tot în deplasarea contra Sănătății, un 3-1, în runda a doua).

Grație acestui succes, prin care s-a spart gheața după cele 4 insuccese consecutive, ultimul un 0-5 acasă cu CS Hunedoara, albaiulienii, cu cea mai tânără distribuție a Seriei a 9-a, predau „lanterna roșie”.

În minutul 31, experimentatul Tilincă (42 de ani) a deschis scorul cu o reluare cu capul la un corner de pe stânga. Egalarea a survenit în minutul 59, când căpitanul Răzvan Fetița  (ce e preluat tricoul cu nr. 10 după plecarea lui Selagea și a mai avut o bară în min. 57) a punctat cu un șut de la marginea careului (primul gol pe terenuri străine pentru Unirea în acest sezon).  Un alt „veteran”, D. Goga (67), a readus avantajul în tabăra gazdelor, cu o reluare din 6 metri, însă albaiulienii, întorși de la cabine cu o altă motivație au revenit miraculos pe tabelă. Scrob (71) a egalat cu un voleu de excepție din colțul careului („golul vieții”), iar Fetița (74) a transformat un penalty (henț Mic, pe linia porții, a și fost eliminat). Albaiulienii au continuat recitalul pe fondul căderii totale a oponentului, iar Pocol (88) a închis tabela cu un șut extraordinar, de la 30 de metri.

*Sinescu: „Victoria – o temelie pe care continuăm să construim”

„Am propus o partitură mai aproape de ceea ce putem exprima la acest moment, am renunțat la estetică în favoarea pragmatismului. Cu excepția primului gol, nu am fost apăsați de greșelile personale. Scrob, pe lângă gol, a avut o prestație la superlativ, Fetița a evoluat excepțional, Mâlnă și Lupea s-au achitat de ceea ce le-am cerut, iar Pocol a intrat excelent în meci. Remarcabil este faptul că am întors în două rânduri rezultatul, în deplasare, iar bucuria jucătorilor de după meci reprezintă cea mai mare satisfacție. Victoria este o piatră de temelie, dar în același timp e nevoie de luciditate și discernământ pentru a o interpreta corect, pentru că mai avem de lucru și nevoie de puncte„, a spus Valentin Sinescu la finele primului său succes la timona Unirii.

Absentează Al. Giurgiu – învoit, banderola de căpitan fiind preluată de Fetița, iar Haj a fost lăsat pe banca de rezerve, în avanposturi fiind titularizat Lupea (în premieră)

Sănătatea: Bâlbă – Isac, Szoloszi, R. Oltean, D. Mic, V. Mureșan, Al. Oltean, Tilincă, Zărnescu, da Silva, Lemnaru; rezerve Cotîrlă, An. Pașca, C. Cîmpean, An. Ștefan, Veșcan, Bucșă, D. Paul, D. Goga, Șumblea. Antrenor Csaba Kiss.

Unirea Alba Iulia: Bartok – Bârdea, Scrob, V. Codrea, Mocanu – Sg. Tineiu (58, Haj), Dehelean, Mâlnă, Cl. Morariu (88, Oneț, la debut) – Fetița/ cpt, Lupea (65, Pocol); rezerve Ciorgovean, Jurj. Antrenor Valentin Sinescu – principal, Marcel Rusu – secund.

Arbitri Krisztina Szabo (Crișeni), S. Duma (Zalău), Ad. Iancău (Derșida) Observatori I. Teodor (Tg. Mureș), V. Călușer (Voiniceni)

Sursa foto: Academia de Fotbal Viitorul Cluj (facebook)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Rezultate excelente obținute de sportivii de la Dojokan Activ Aiud, la Campionatul National de Copii WUKF de la Mediaș

Unirea Ziarul

Publicat

în

Rezultate excelente obținute de sportivii de la Dojokan Activ Aiud, la Campionatul National de Copii WUKF de la Mediaș În zileie de 6 și 7 aprilie 2024, la Medias a avut loc Campionatul National de Copii WUKF, unde au participat 664 sportivi de la 56 cluburi, scrie aiudinfo.ro Câstigătorii aiudeni sunt: – Maier Sara Locul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea