Rămâi conectat

Actualitate

România este SINGURA țară din UE unde masca este OBLIGATORIE la orele de sport. Ce măsuri au luat restul statelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Majoritatea statelor europene prevăd măsuri ca ventilația, distanțarea și susținerea orelor preponderent afară, evitarea sporturilor de echipă. Letonia a luat cea mai drastică măsură, prin suspendarea orelor de educație fizică, se arată în analiza solicitată de Ministerul Educației la Comisia Europeană și obținută de Edupedu.ro.

România este singura țară din Uniunea Europeană care a impus la nivel național obligativitatea purtării măștii la orele de educație fizică și sport, fără a introduce excepții care să ia în considerare vârsta elevilor sau locul unde se desfășoară ora.

În Belgia în clasele mici orele de educație fizică sunt înlocuite prin activități în aer liber.

Ministerul Educației a trimis pe 1 martie 2021 Ministerului Sănătății o adresă prin care a solicitat oficial ca masca să nu fie obligatorie pentru elevi în orele de educație fizică și sport derulate afară; adresa menționa, însă, ca obligatorii respectarea unei distanțări de minimum 2 metri între copii, evitarea sporturilor de echipă și portul măștii la vestiare, către și de la locul desfășurării orei de sport.

Analiza trimisă de Ministerul Educației la Ministerul Sănătății, cu privire la obligativitatea purtării măștii la orele de sport, în țările Uniunii Europene – obținută de Edupedu.ro:

“Obligativitatea purtării măștii în timpul orelor de educație fizică în statele membre UE (+ informații suplimentare)

Austria – Nu este obligatorie purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică, dar activitățile sportive sunt reduse la minimum.

Belgia – În Regiunea valonă, în învățământul primar, elevii nu poartă mască. Este permisă organizarea orelor de educația fizică, dar, în măsura în care este posibil, acestea trebuie să aibă loc în spații deschise. Profesorii trebuie să poarte mască. Sunt permise cursuri de înot. În învățământul secundar, în prezent, orele de educație fizică sunt suspendate. Ele pot fi înlocuite prin activități organizate în aer liber. În acest caz, dacă distanța fizică este respectată, nu este necesară purtarea măștilor. Elevilor care au ca specializare un domeniu în care educația fizică reprezintă o parte importantă a programului lor de studii (de ex., școli cu program sportiv) li se permite să aibă ore de educație fizică numai în aer liber, fără mască. Singura activitate permisă în spații închise este înotul.

În Regiunea flamandă, purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică organizate în interior nu este obligatorie, însă elevii trebuie să mențină o distanțare fizică de minimum 1,5 metri.

Bulgaria – Purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie, însă elevii trebuie să mențină o distanțare fizică de minimum 1,5 metri.

Croația – Școlilor li s-a recomandat organizarea orelor de educație fizică cât mai mult posibil în aer liber. În cazul în care acest lucru nu este posibil, profesorii sunt sfătuiți să faciliteze exercițiile individuale și să evite activități sportive în echipă. Dacă distanța fizică poate fi menținută, măștile nu sunt obligatorii.

Cehia – Întrucât situația epidemiologică în Cehia este gravă, este instituită carantină la nivel național în perioada 1 – 28 martie, toate școlile sunt închise și procesul educațional este organizat în format online.

Cipru – Purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie, însă elevii trebuie să mențină o distanțare fizică de minimum 2 metri.

Danemarca – Purtarea măștilor nu este obligatorie în școlile din Danemarca. Măsurile de prevenție utilizate sunt: ventilația (deschiderea ferestrelor), igiena suplimentară și spălarea mâinilor, precum și testarea.

Estonia – Purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie.

Finlanda – Purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie.

Franța – Organizarea orelor de educație fizică este permisă doar în aer liber, nefiind obligatorie purtarea măștii.

Germania – Reglementările variază de la un land la altul și pot varia, de asemenea, între diferite regiuni, în funcție de rata de infectare.

Grecia – Purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie, însă purtarea acesteia este obligatorie în școli.

Irlanda – Începând cu 1 martie, procesul educațional în format fizic va fi organizat pentru învățământul preșcolar, învățământul primar (clasa a 1-a și a 2-a) și clasele terminale din învățământul secundar (elevii care vor susține examenele de absolvire). În preșcolar și primar, purtarea măștilor nu este obligatorie. În învățământul secundar superior (clasele terminale), elevii sunt obligați să poarte măști în permanență. (inclusiv pentru orele de educație fizică). Trebuie remarcat însă faptul că, în ultimul an de liceu, doar un număr mic de elevi urmează ore de educație fizică.

Italia – Purtarea măștilor nu este obligatorie pentru elevii care efectuează activități de educație fizică și sport în aer liber, cu obligația menținerii distanței interpersonale de cel puțin doi metri; purtarea măștilor nu este obligatorie pentru elevii care efectuează activități didactice de educație fizică și sport în interior, cu obligația menținerii distanței interpersonale de cel puțin doi metri și a unei ventilări adecvate, fiind recomandate activitățile fizice și sportive individuale; purtarea măștilor este obligatorie pe durata activităților de educație fizică și sport, organizate în spații alternative, situate în afara clădirilor școlii, fiind obligatorie și respectarea distanței de siguranță interpersonală de cel puțin un metru.

Letonia – În prezent, procesul educațional în format fizic se desfășoară doar în învățământul primar, într-un număr limitat de municipalități, cu obligativitatea purtării măștilor pe parcursul orelor de clasă (nu se organizează însă ore de educație fizică).

Lituania – În condițiile înrăutățirii situației epidemiologice, carantina la nivel național este instituită până la data de 31 martie, fapt pentru care procesul educațional va fi organizat online.

Luxemburg – Purtarea măștii nu este obligatorie pe durata orelor de educație fizică.

În învățământul primar și secundar regulile privind purtarea măștilor sunt următoarele: purtarea măștilor (sau a oricărui alt dispozitiv care acoperă nasul și gura) este interzisă în cazul copiilor cu vârsta sub 2 ani și nerecomandată copiilor care participă la ciclul 1 (copii cu vârsta sub 6 ani, în general). Începând cu ciclul 2 (copii cu vârsta peste 6 ani, în general), purtarea măștilor este obligatorie în transportul public și școlar, în incinta școlii și la deplasarea către locul de joacă. Purtarea măștii nu este necesară în cantine, unii dintre elevii cu cerințe educaționale speciale fiind, de asemenea, scutiți de la purtarea măștilor.

Malta – Conform ghidurilor emise de Ministerul Sănătății, purtarea măștilor nu este obligatorie. Ghidurile prevăd purtarea măștilor de către copiii cu vârsta mai mare de 3 ani atunci când se află în spațiile comune și în mijloacele de transport, dar nu și sălile de clasă.

Olanda – Purtarea măștii nu este obligatorie pe durata orelor de educație fizică. Purtarea măștilor este obligatorie în învățământul secundar și profesional și tehnic, precum și în cazul în care elevii și personalul didactic și nedidactic se deplasează prin clădire. În timpul orelor, dacă elevii au un loc fix, li se permite să scoată masca.

Polonia – Purtarea măștii nu este obligatorie pe durata orelor de educație fizică.

În general, purtarea măștilor nu este obligatorie în școli. Directorii pot decide însă purtarea obligatorie în spațiile comune ale școlii, dacă situația dintr-o anumită școală face necesar acest lucru. În prezent doar clasele 1-3 din învățământul primar organizează procesul educațional în format fizic.

Portugalia – procesul educațional este organizat în format online.

Slovacia – Pentru anul școlar în curs, orele de educație fizică se recomandă a fi axate doar pe teorie, astfel încât nu se desfășoară activități fizice și sportive.

Slovenia – Purtarea măștii este obligatorie pentru copiii care se deplasează către și de la locul de efectuare a activităților fizice, în vestiare și până la momentul începerii orei de educație fizică, dar nu și în timpul orelor de educație fizică. În prezent procesul educațional se organizează în format fizic pentru elevii din clasele 1 – 9 și cei din clasele terminale. Purtarea măștilor este obligatorie în afara sălilor de clasă.

Spania – Legea stabilește excepția de a nu purta mască atunci când orele de educație fizică se practică individual și în aer liber sau când, datorită naturii activităților, utilizarea unei măști este incompatibilă. În exercitarea competențelor lor, Comunitățile autonome pot impune condiții mai restrictive, stabilind propriile reglementări în acest sens.

Suedia – Purtarea măștii în timpul orelor de educație fizică nu este obligatorie.

Ungaria – Ministerul Educației a definit un plan de acțiune care include standarde minime de siguranță. În conformitate cu aceastea: se recomandă organizarea orelor de educație fizică în aer liber, atunci când vremea o permite și cu evitarea contactelor directe. Dacă este necesară organizarea orelor de educație fizică în interior, activitățile trebuie realizate cu același partener de antrenament sau în grupuri mici. Purtarea măștilor în școli reprezintă o posibilitate, nu o obligație, însă toate școlile trebuie să pregătească propriul plan de acțiune și pot decide obligativitatea purtării măștilor. Distanțarea de 1,5 m este regula principală în interiorul școlilor și, dacă acest lucru nu este posibil, măștile sunt recomandate și în planul de acțiune al Ministerului Educatiei.”

Sursa: edupedu.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

ADMITERE școli militare 2024: Sute de locuri disponibile pentru învățământul postliceal maiștri militari și subofițeri. Condiții de recrutare și calendar

Ziarul Unirea

Publicat

în

ADMITERE școli militare 2024: Sute de locuri disponibile pentru învățământul postliceal maiștri militari și subofițeri. Condiții de recrutare și calendar Centrul Militar Judeţean Alba, prin Biroul Informare Recrutare, desfășoară activități de recrutare a candidaților pentru admiterea în instituţiile militare de învăţământ postliceal. Citește și: FOTO: Povestea Mariei Cioruță, o femeie din Alba, mama a 4 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea