Rămâi conectat

Curier Județean

„Povești de noapte bună”, un nou proiect al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba

Ziarul Unirea

Publicat

în

După succesul avut cu volumul „Antologie de texte literare pentru copii” apărut în anul 2017 și cu cele două ediții ale antologiei „Verbum” apărute în anii 2019 și 2020, începând cu acest an Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba își propun să aducă la lumina tiparului un nou volum antologic de literatură pentru copii.

Acesta va cuprinde creații ale tuturor celor ce au înclinații înspre literatura pentru copii, fie că sunt autori consacrați, fie autori la început de drum, singura condiție fiind aceea de a respecta cerințele impuse pentru realizarea acestui proiect.

Acestea sunt:

– Textele trebuie să fie creații proprii și să nu mai fi fost publicate niciodată;

– Manuscrisul trebuie redactat la calculator, cu respectarea următoarele caracteristici: să fie redactat în Microsoft Word, cu caractere Times New Roman, mărimea caracterului de 12, spațiere la 1 rând, lungimea textului de maxim 15 pagini A4;

– În această sesiune sunt acceptate doar textele în proză (Povești), scrise obligatoriu în limba română;

– Sunt acceptate unul sau mai multe texte ale aceluiași autor, fiecare respectând condițiile de redactare de mai sus;

Toți cei care doresc să publice în antologia „Povești de noapte bună” sunt rugați să trimită manuscrisele până la data de 30.08.2021, însoțite de un CV literar, la adresa de E-mail [email protected].

De subliniat că autorii nu vor fi remunerați și vor trebui să cedeze drepturile de autor Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

De asemenea, selecția textelor ce vor fi tipărite în cadrul volumului „Povești de noapte bună” va intra în responsabilitatea bibliotecii.

Proiectul editorial este finanțat de Consiliul Județean Alba prin programul 8PUBLICAȚIILE BIBLIOTECII/8.4 Povești de noapte bună, un program ce face parte din proiectul managerial al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba pentru perioada 2021-2024.

Scopul lui este de a promova literatura scrisă, destinată copiilor, și pe autorii de literature pentru copii, în vederea cultivării la aceștia a gustului pentru scris și lectură.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

SCANDAL în comuna Sântimbru între doi bărbați: Unul a fost reținut de polițiști iar celălalt a ajuns la spital

Bogdan Ilea

Publicat

în

SCANDAL în comuna Sântimbru între doi bărbați: Unul a fost reținut de polițiști iar celălalt a ajuns la spital Polițiștii din Sântimbru au reținut un bărbat de 30 de ani din Ighiu, pe raza localității Coșlariu, după o bătaie. Acesta i-ar fi provocat leziuni la cap unui bărbat de 38 de ani din Teiuș. La […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea