Rămâi conectat

Ştirea zilei

O româncă s-ar afla printre oamenii UCIȘI în atacul din Germania. MAE infirmă informația

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

O româncă se află printre oamenii UCIȘI în atacul din Germania. Tânăra era însărcinată. Potrivit autorităților germane, cele nouă persoane ucise în cele două atacuri aveau între 21 și 44 de ani, printre ei numărându-se emigranți din România, Turcia, Bosnia și Bulgaria. Bilanţul total este de 11 morţi, inclusiv atacatorul şi mama acestuia, dar şi şase răniţi în stare gravă.

UPDATE: Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, joi, referitor la informația potrivit căreia o româncă s-ar afla printre victimele atacului armat din Hanau, Germania, că până la acest moment au fost identificate șase victime din cele nouă, nefiind niciun cetățean român.

„Cu privire la informațiile vehiculate în presă referitoare la existența unui cetățean român printre victimele atacului armat din Hanau, MAE precizează că, în conformitate cu informațiile transmise de autoritățile germane, până la acest moment au fost identificate 6 victime din cele 9, nefiind confirmat niciun cetățean român. Vom reveni cu informații imediat după finalizarea procedurilor de identificare”, au transmis reprezentanții MAE, într-un anunț de presă.

Publicația zeit.de din Germania anunță că, printre cele 11 victime ale atacului de la cele două baruri din Hanau, ar fi și o româncă. Femeia urma să devină mamă, fiind gravidă. Deocamdată, informația nu a fost confirmată și de autoritățile române.

Potrivit portalului zeit.de, citat de Antena3, atacatorul avea 43 de ani și se numea Tobias R. El nu s-ar fi aflat în vizorul poliției și nici nu era cunoscut ca fiind rasist sau xenofob.

Atacurile armate comise miercuri seara în oraşul german Hanau s-au soldat cu nouă morţi şi mai mulţi răniţi. Atacul este anchetat ca acţiune teroristă, după cum a precizat ministrul de interne al landului Hessa, Peter Beuth. Parchetul federal însărcinat cu antiterorismul s-a autosesizat în anchetă şi „dispune de elemente de sprijin pentru o motivaţie xenofobă”, a anunţat un purtător de cuvânt al Parchetului.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, o scrisoare-confesiune şi o înregistrare video au fost găsite, după ce poliţia a anunţat în jurul orei locale 06:00 că l-au descoperit mort pe presupusul autor al atacurilor într-un apartament, alături de o altă persoană decedată, care ar fi mama sa, în vârstă de 72 de ani.

Atacurile au avut loc miercuri la ora locală 22, iar principala ţintă a fost un bar shisha din centrul oraşului Hanau. Barul era frecventat de persoane de origine kurdă. Imediat după, atacatorul a deschis focul la un alt bar. 

Germania a fost vizată în ultimii ani de mai multe atacuri jihadiste, între care cel care s-a soldat cu 12 morţi în centrul Berlinului, în decembrie 2016. Dar ameninţarea unui terorism de extremă dreapta îngrijorează cel mai mult autorităţile germane, mai ales de la uciderea unui parlamentar german pro-migranţi, membru al partidului cancelarului Angela Merkel, în iunie anul trecut.

Sursa: capital.ro, stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Accident GRAV, între 4 mașini, pe autostrada A1 sensul Sebeș-Vâlcea: O persoană încarcerată și trafic BLOCAT total. A fost solicitat și elicopterul SMURD

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV, între 4 mașini, pe autostrada A1 sensul Sebeș-Vâlcea: O persoană încarcerată și trafic BLOCAT total. A fost solicitat și elicopterul SMURD Un accident rutier grav a avut loc joi, în jurul orei 13.00, pe autostrada A1, la km 230, zona Veștem, pe sensul Sebeș – Valcea, cu 4 autovehicule implicate. Traficul este blocat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea