Rămâi conectat

Curier Județean

Nouă pacienţi infectați cu COVID-19, internaţi la Spitalul Judeţean Alba, au votat prin intermediul urnei mobile

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un număr de 21 de pacienţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia şi-au exercitat dreptul de a vota în această duminică, cu ajutorul urnei mobile.

Pacienţii au votat în condiţii de siguranţă, cu folosirea echipamentelor de protecţie şi evitarea contactului între persoane, având în vedere contextul epidemiologic.
În total, dintre pacienţii care au votat la alegerile locale, 9 pacienţi sunt internaţi la secţia de Boli Infecţioase, 4 la Ortopedie şi traumatologie, 2 – Gastroenterologie, 2 – Izolator, 1 – Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie, 1 – Pediatrie, 1 – Cardiologie şi 1 – Oncologie.

Nouă dintre pacienţii care au ales să-şi exprime intenţia de vot sunt confirmaţi cu COVID-19. Până la ora 15.00 au votat în Alba un număr de 89.453 de alegători, reprezentând un procent de 28,8% din totalul persoanelor cu drept de vot.

Pe listele permanente au votat 84.373 persoane, iar pe cele suplimentare – 3.264 de oameni. Faţă de alegerile locale din 2016, prezenţa este mai mică cu 0,47%.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cu rezultate spectaculoase în campaniile precedente, cercetările arheologice de la Râmeţ şi Oarda continuă şi în 2024

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cu rezultate spectaculoase în campaniile precedente, cercetările arheologice de la Râmeţ şi Oarda continuă şi în 2024 Două şantiere arheologice unde au fost făcute unele dintre cele mai importante descoperiri din ultimii ani din Alba, de la Râmeţ – în zona denumită de localnici „Gugu”, şi la Oarda – zona „Bulza”, vor continua şi în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea