Rămâi conectat

Actualitate

Noi SPORURI pentru polițiști, de până la 7,5% din salariu, anunțate de Ministerul Afacerilor Interne. Câți bani va „scoate din buzunar” statul în fiecare an pentru ele

Ziarul Unirea

Publicat

în

Circa 76.000 de angajați ai Poliției Române primesc din luna ianuarie sporul de titlu de specialist de clasă, care se calculează ca procent din salariul de bază și este acordat în trei trepte, de 2,5%, 5% și 7,5%, a declarat Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

”Am ajuns la o soluție cu sindicatele încă din decembrie anul trecut, ceea ce înseamnă că acest spor a intrat în plată în ianuarie. Este un spor care exista în legislație, dar nu fusese acordat până acum, și noi am reușit să îl acordăm”, a spus Bode pentru G4Media.ro.

Acordarea sporului are un impact bugetar de 119 milioane de lei anual, potrivit ministrului de Interne.

El a mai spus că sindicatele din poliție, care au organizat proteste în care denunță înghețarea salariilor, ar trebui să îi informeze pe angajați despre noul spor plătit.

CITEȘTE ȘI: „DEZMĂȚ” la Instituția Prefectului din județul Alba. Angajații Prefecturii încasează un spor „COVID-19” de 30% din salariu

Reamintim că mai multe sindicate ale poliției au protestat în ultimele două săptămâni, reclamând înghețarea salariilor la nivelul anului 2020, în contextul în care zeci de mii de angajați din sectorul privat fie și-au pierdut locul de muncă în pandemie, fie au veniturile scăzute.

Sursa: g4media.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră Vineri, 29 martie 2024, este o zi specială pentru credincioșii romano-catolici și reformați din întreaga lume. Este Vinerea Mare, zi în care aceștia trebuie să stea departe de mesele îmbelşugate, să se roage și să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea