MIERCUREA ALBĂ din Săptămâna Luminată, ziua în care bărbații se întorc să muncească la câmp
MIERCUREA ALBĂ din Săptămâna Luminată, ziua în care bărbații se întorc să muncească la câmp
Miercurea din Săptămâna Luminată se mai numește și Sfânta Mercurie, ori „nunta șoarecilor”. Ziua cu „dezlegare la pește” în care porțile Raiului sunt deschise pentru sufletele păcătoşilor reţinute în iad.
Femeile nu ai voie să muncească astăzi fiindcă aduc rozătoarele în casă
Miercurea din Săptămâna Luminată se mai numește și Sfânta Mercurie. Este ziua în care bărbații se întorc să muncească la câmp, în timp ce femeilor le este interzis să facă acest lucru.
în popor, miercurea din Săptămâna Luminată mai este cunoscută și ca „nunta șoarecilor”, iar femeile nu au voie să muncească astăzi pentru că aduc rozătoarele în casă și vor fi lipsite de bucate pe masă tot restul anului.
Dezlegare la mâncărurile de dulce
Zilele de miercuri și vineri din Săptămâna Luminată sunt zile cu „hărți”, adică există dezlegare la mâncărurile de dulce. Conform Tipicului Sfântului Sava, miercurea și vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului și Duminica Tuturor Sfinților (prima dupa Rusalii), este „dezlegare la pește”. De asemenea, de la Învierea Domnului și până la Rusalii, nu se fac metanii, ci doar închinăciuni.
Porțile Raiului sunt deschise pentru sufletele păcătoşilor
În Săptămâna Luminată, porțile Raiului sunt deschise pentru sufletele păcătoşilor reţinute în iad, de la Adam şi până la cea de-a doua venire a Mântuitorului.
Se spune în popor că Săptămâna Luminată este consacrată morţilor. Aceasta este denumită şi Săptămâna Blajinilor sau Paştile Morţilor. Cei care mor în ziua de Paşti şi în prima săptămână de după Paşti merg direct în rai, indiferent de păcatele pe care le-au comis, pentru că lumina şi uşile raiului sunt deschise, iar cele ale iadului sunt închise, potrivit unor credinţe populare. Altele descriu că acela care se naşte în această săptămână va fi un om norocos.
Citește și: SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
În Săptămâna Luminată, nu se citește Psaltirea și nu se fac parastase pentru cei trecuți la cele veșnice, slujbele fiind reluate după Duminica Tomii. Slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată sunt oficiate după o rânduiala specială. Slujba înmormântării este înlocuită de slujba Învierii. Așadar și cântările acestei slujbe vorbesc de biruința Vieții asupra morții.
Se spune în popor că Săptămâna Luminată este consacrată morţilor. Aceasta este denumită şi Săptămâna Blajinilor sau Paştile Morţilor. Cei care mor în ziua de Paşti şi în prima săptămână de după Paşti merg direct în rai, indiferent de păcatele pe care le-au comis, pentru că lumina şi uşile raiului sunt deschise.
“Oricine este primit, astfel, în Împărăţia Cerurilor, indiferent de ce păcate a săvârşit în viaţă, căci totul i se va ierta in această perioadă. Această credinţă e reflectată şi în datinele vechi bisericeşti conform cărora în ziua de Înviere se scot ”Uşile Împărăteşti” ale altarului din biserici şi se pun deoparte, unde stau pe toată perioada Săptămânii Luminate”, spun preoţii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Tânără din Alba bătută de iubit: Agresorul s-a ales cu dosar penal și ordin de protecție
Tânără din Alba bătută de iubit: Agresorul s-a ales cu dosar penal și ordin de protecție Un bărbat de 51 de ani, din localitatea Șard au anunțat polițiștii pentru că fiica acestuia a fost agresată de către propriul iubit. Tânărul de 19 ani din Alba Iulia s-a ales cu dosar penal și ordin de protecție. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Buna Vestire: Zi aducătoare de veste minunată în care oamenii nu au voie să se certe. Credincioșii au dezlegare la pește
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
Mesaje de PAȘTELE CATOLIC 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 Martie: Domnitorul Carol I a fost proclamat primul rege al României. ,,Regele de Oțel’’ care a transformat țara într-un regat independent
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
25 martie: Ziua naţională a pădurilor: De la dezastre naturale la defrișări, aceste importante resurse au nevoie de ajutorul nostru
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 Martie: Ziua internațională a luptei împotriva epilepsiei
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
25 martie: Ziua Poliției Române, sărbătorită de Bunavestire. De la Agie, la Miliţie şi Poliţie