Rămâi conectat

Sport

FOTO: Metalurgistul Cugir – Unirea Ungheni 1-1 (1-1) | Remiză cu goluri în derby-ul de sub Drăgana

Dan HENEGAR

Publicat

în

În derby-ul sub Drăgana, un duel între formațiile de pe podiumul Seriei a 9-a, Metalurgistul Cugir și Unirea Ungheni, scorul a fost 1-1 (1-1).

Formaţia din judeţul Mureş a deblocat tabela în minutul 13. Astafei a fost omul potrivit la locul potrivit, deviind decisiv din apropiere, la capătul unei acţiuni inspirate a oaspeţilor. Egalitatea pe tabelă a fost restabilită în minutul 29, când Birtalan şi-a pus semnătura pe un autogol după o centrare a lui Şaucă.

După un prin sfert de oră dominat de oaspeţi, au urmat 30 de minute ale primei reprize controlate de cugireni, care au ratat 3 ocazii de gol, prin Şaucă, M. Lupu şi Vitinha.

În repriza secundă raportul ocaziilor mari a fost, de asemenea favorabil gazdelor. M. Lupu – în două rânduri, Al. Rus şi Şuteu au irosit şanse mari de a înscrie pentru amfitrioni. În replică, Astafei ar fi putut izbuti „dubla” cu o lovitură de cap din 4 metri care i-a prilejuit o paradă senzaţională portarului R. Opric.

Prin jocul prestat sub Drăgana cele două combatante au dovedit cu prisosinţă că îşi merită poziţiile fruntaşe ocupate în clasament.

S-a tras cortina peste acest an cu o confruntare interesantă între echipe calificate deja în play-off, formații ce traversează perioade excelente: “roș-albaștrii” câştigaseră toate cele 5 jocuri anterioare din retur (au acumulat mai multe puncte după 14 etape raportat la stagiunea anterioară) și aveau 6 succese la rând pe teren propriu, iar trupa din Mureș a strâns 16 puncte din ultimele 6 etape, când nu a cunoscut gustul eșecului. Experimentatul Victoraș Astafei, atacantul oaspeților, a fost principalul pericol pentru defensiva gazdă, acesta fiind golgheterul Seriei a 9-a, cu 16 reușite (propria echipă a marcat 35 de goluri).

Metalurgistul: R. Opric – Al. Rus, Vlădia,  I. Grozav (74 P. Păcurar), Vitinha – Șaucă/ cpt, Boldea, Şt. Radu (87 Selagea), Nicula (46 Tănăsescu) –  Cocan (83 Şuteu), M. Lupu. Pe bancă: Perjeriu, S. Itu, L. Contra, Andriuc. Antrenor Lucian Itu – principal.

Unirea Ungheni: Vlasa – Bîrsan, Birtalan, S. Bucur, Fl. Pop – Iuga, Săvoaia, Toboşaru, Cîrloanţă – S. Culda, Astafei/cpt.; rezerve: Feier, Lackzo, L. Moldovan, R. Ganea, Potor, Zolyomi, Pogăcean, Istrate, Hăjmăşan, D. Petra. Antrenor Dan Stupar – principal, Ioan Adrian Pop – secund.

Arbitri: M. Dumitru (Piteşti) – R. Ghiciulescu (Lugoj), R. Svatsinka (Reşiţa); observatori: M. Lăzărescu (Tg. Jiu), I. Szekely (Cluj-Napoca)

foto: Cosmin Groza

Lucian DĂRĂMUȘ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Start de sezon în trombă la mountain bike pentru Miruna și Radu Măda

Dan HENEGAR

Publicat

în

Miruna și Radu Măda, start de sezon în trombă la mountain bike Pentru Miruna și Radu Măda, supervizați de antrenorul Alexandru Avram și preparatorul fizic Lucian Nicolescu, sezonul de mountain bike a început în acest an în afara țării, cu un concurs în Serbia. Weekend-ul trecut, sportivii din Alba legitimați la CSM Mediaș și-au reprezentat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea