Rămâi conectat

Curier Județean

Meciurile de baraj de la Cugir, Galtiu și Ocna Mureș, cu spectatori! Noile măsuri, anunțate de președintele Iohannis

Ziarul Unirea

Publicat

în

Printre măsurile de relaxare anunțate, în cursul zilei de joi, de către președintele Klaus Iohannis se numără și redeschiderea stadioanelor, în limita a 25% din capacitatea totală, care va intra în vigoare din 15 mai.

Astfel este foarte posibil ca și meciurile de baraj de la Cugir, Galțiu și Ocna Mureș să se desfășoare cu prezența publicului.

”Din acest weekend, activităţile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din locuri ocupate, cu spectatori”, a anunțat Klaus Iohannis4.

Astfel, cluburile din Liga 1 ar putea permite accesul spectatorilor încă din această rundă, programată în weekend, însă timpul scurt care a mai rămas până la data disputării etapei ar putea reprezinta un impediment.

Până în acest moment, primul meci care se va disputa în mod cert cu spectatori în tribune este finala Cupei României, dintre Universitatea Craiova și Astra Giurgiu, programată la Ploiești pe 22 mai.

„Competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al Ministrului Tineretului și Sportului și al Ministrului Sănătății.

Prin excepție de la prevederile anterioare, competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor, doar ca evenimente test/pilot cu aprobarea CNSU pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății, participarea fiind permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, se află în perioada cuprinsă între a 15 și a 90 a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, în condițiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin comun al Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerului Sănătății”, se arată în decizia Guvernului.

Sursa: digisport.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cu rezultate spectaculoase în campaniile precedente, cercetările arheologice de la Râmeţ şi Oarda continuă şi în 2024

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cu rezultate spectaculoase în campaniile precedente, cercetările arheologice de la Râmeţ şi Oarda continuă şi în 2024 Două şantiere arheologice unde au fost făcute unele dintre cele mai importante descoperiri din ultimii ani din Alba, de la Râmeţ – în zona denumită de localnici „Gugu”, şi la Oarda – zona „Bulza”, vor continua şi în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea