Societate
Liberalii din Alba Iulia: Ce susţinem şi ce nu susţinem pentru Alba Iulia
Ce susţinem C
– Respect pentru albaiulieni din partea celor care conduc oraşul.
– Reamenajarea şi modernizarea Cetăţii cu respectul părerii albaiulienilor şi cu respectul a ceea ce există deja – parc, monumente, clădiri.
– Dezvoltarea turistică a Cetăţii din care să profite albaiulienii şi nu doar o firmă privată şi nişte şmecheri.
– O Cetate pentru albaiulieni şi turişti în mod egal, nu doar pentru şmecheri şi oameni cu bani.
– O promovare reală a Cetăţii şi a turismului în Alba Iulia printr-un concept de „Festival al Cetăţii”.
– Implicarea reală a arhitecţilor, peisagiştilor şi a tuturor specialiştilor pentru o Cetate care este obiectiv de interes naţional, şi nu doar implicarea unor apropiaţi ai primarului şi ai firmei Corint care amenajează Cetatea.
– Lucrări publice de calitate nu care se strică mai des ca cele anterioare, aşa cum se întâmplă acum la apă şi canal.
– Costuri decente la servicii publice – apă, canal, salubritate, în condiţiile modernizărilor care s-au făcut.
– Realizarea de parcări, dar nu în Cetate, nu cu defrişarea spaţiilor verzi din Cetate şi nu la costuri enorme.
– Dezvoltarea economică a oraşului Alba Iulia.
– Deschiderea oraşului spre investitori şi eforturi active pentru
a-i aduce aici.
– Pregătirea de către municipalitate de concepte de afaceri potrivite oraşului Alba Iulia, forţei de muncă de aici, pe care să le prezinte investitorilor, camerelor de comerţ etc.
Ce NU susţinem şi ce respingem D
– Atacurile suburbane asumate de primărie la adresa unor cetăţeni care au alt punct de vedere decât primarul Hava.
– Aroganţa conducătorilor oraşului care nu ţin cont de părerea oamenilor.
– Dezbateri publice organizate de primărie făcute pe ascuns, tocmai ca să nu vină lumea şi ca să justifice tot felul de aberaţii.
– Tăierile de copaci în Cetate fără aviz de la Consiliul local sau de la vreun expert şi făcute fără motiv.
– Modernizarea şi amenajarea Cetăţii la preţul a 10 Cetăţi în timp ce oamenii mor de foame în oraş şi nu au haine şi rechizite pentru copii.
– „Modernizare de dragul modernizării” de genul: „trebuie să tăiem copacii seculari din Custozza, ca să facem parcări şi să turnăm beton – betonul înseamnă modernizare”.
– Propaganda de genul „am deschis un Parc în Cetate”, dar acolo nu se află de fapt decât pavele, ciment şi nişte iarbă.
– Scoaterea cu forţa a copiilor din şcoli şi licee la parade comuniste organizate de primarul Hava.
– Transfomarea Cetăţii într-un „local de lux” doar pentru şmecheri.
– Scurgerea tuturor profiturilor Cetăţii (90%) către o firmă privată.
– Privatizarea Cetăţii practic către o singură firmă care decide de capul ei, taie şi spânzură fără legătură cu albaiulienii.
– Taxa şi taxele de acces în spaţiile Cetăţii pentru albaiulieni, care deja plătesc din taxe şi buget amenajarea Cetăţii.
– Atribuirea de contracte de zeci de milioane de euro pentru modernizarea Cetăţii direct, cu „dedicaţie”, către o firmă prietenă cu PDL şi cu primarul, multe din ele fără licitaţie.

Opinii - Comentarii
16 mai| Prima eclipsă totală de lună din 2022: De unde se poate vedea „Luna sângerie”, în România
16 mai| Prima eclipsă totală de lună din 2022: De unde se poate vedea „Luna sângerie”, în România
Luni, 16 mai, va avea loc un fenomen astronomic spectaculos și anume prima eclipsă lunară din 2022. „Lună sângerie” va putea fi observată și din România, însă pentru scurt timp.
O eclipsă lunară totală, care are loc atunci când Luna plină intră în umbra Pământului, va fi vizibilă în regiuni din Americi, Antarctica, Europa, Africa și Pacificul de Est. Între timp, o eclipsă penumbrală, un eveniment produs atunci când Luna se află în umbra mai redusă a Pământului, va fi vizibilă în Noua Zeelandă, Europa de Est și Orientul Mijlociu. Fred Espenak, om de știință specializat în eclipse, a catalogat eclipsa din 16 mai drept o „super-Lună”, adică o Lună la perigeu (cel mai aproape punct de Pământ), astfel că noi vom avea parte de „o eclipsă de super-Lună sângerie”.
Deși momentul exact va depinde în funcție de locul în care ne aflăm, Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” ne ajută și ne arată că eclipsa parțială va începe în data de 16 mai, la ora 05:28 (ora României). „Luna sângerie” își va atinge punctul maxim la ora 07:11 (ora României).
Prima dintre cele două eclipse lunare din 2022
Apoi, evenimentul se va sfârși la ora 08:55 (ora României). Faza penumbrală a eclipsei va începe cu o oră mai devreme și se va sfârși cu o oră mai târziu după eclipsa parțială.
Aceasta va fi prima dintre cele două eclipse lunare din 2022. Următoarea va avea loc în data de 8 noiembrie și va putea fi observată din Asia, Australia, America de Nord, regiuni din Europa de Nord și de Est, Arctica și mare parte din America de Sud.
„Luna sângerie” va apărea în data de 16 mai, ora 07:11 (ora României). Toate fazele eclipsei se vor sfârși la ora 08:55 (ora României).
Sursa: descopera.ro
Opinii - Comentarii
15 Mai: Ziua Internaţională a Familiei. Punctul central al interacţiunilor dintre generaţii, care ne susţine în momente de criză
Cea de 27-a aniversare a Zilei Familiei vine într-un climat de criză medicală și socială la nivel global. Pandemia aduce în prim plan nevoia de a investi în politici de protecție socială pentru cei vulnerabili. Familiile duc greul crizei, având grijă de membrii lor, fiind alăturii de copiii care nu merg în perioada asta la școală și în același timp continuându-și responsabilitățile de la locul de muncă.
Familiile sunt „nucleul de bază” a societății – ne naştem în familii, iar cei mai importanţi ani în dezvoltarea noastră sunt petrecuţi în căminele noastre. Dar fiecare viața de familie este diferită, la fel cum avem culturi diferite, moduri de interacţiune diferite. Viețile noastre sunt atât de agitate, încât Ziua Familiei poate fi un bun prilej pentru a încetini acest ritm şi de a petrece timp cu familiile noastre.
Familia are un rol esenţial şi în asigurarea şi îmbunătăţirea sănătăţii copiilor, prin suport afectiv, îngrijire, vaccinare preventivă sau tratament când sunt bolnavi. În schimb, politicile publice şi programele sociale trebuie să-i asiste efectiv pe părinţi să-şi poată îndeplini acest rol şi trebuie să crească sprijinul financiar acordat familiilor, în special a celor aflate în dificultate sau situaţii vulnerabile.
De exemplu, prin măsuri cum sunt alocaţiile pentru copii sau ajutoarele acordate condiţionat, dacă părinţii le asigură copiilor o îngrijire preventivă sau dacă îi trimit la şcoală, s-a constatat îmbunătăţirea stării de sănătate a copiilor şi a rezultatelor lor şcolare.
De asemenea, politicile publice legate de timpul de muncă au impact asupra sănătăţii tuturor membrilor familiei, şi în special a noilor născuţi, ca şi concediul plătit pentru îngrijirea copilului. De exemplu, concediul de maternitate dă posibilitatea mamelor să alăpteze, ceea ce duce la riscuri mai mici de îmbolnăvire a nou-născuţilor, şi chiar şi a mamelor, iar concediul paternal ajută taţii să aibă relaţii mai apropiate de copiilor lor şi să-şi asume mai multe responsabilităţi în familie.
Au contribuit de asemenea la bunăstarea emoţională politicile publice privind timpul flexibil de lucru, care au dat mai mult timp părinţilor să se ocupe de copii şi să le asigure o îngrijire mai bună. Politicile şi programele privind siguranţa şi stabilitatea mediului familial au contribuit de asemenea la bunăstarea fizică şi emoţională a copiilor şi tinerilor.
Mai mult, e nevoie de politici adecvate şi pentru a ajuta familiile să-i poată îngriji nu doar pe cei cu dizabilităţi sau nevoi speciale, dar şi pe vârstnici, mai ales în actualele condiţii de îmbătrânire a populaţiei.
sursa: un.org tvr.ro
Ştirea Ta
FOTO ȘTIREA TA| Noaptea muzeelor la Biblioteca Batthyaneum: Zeci de oameni nemulțumiți de întreruperea vizitării după ce au stat câteva ore la coadă
FOTO ȘTIREA TA| Noaptea muzeelor la Biblioteca Batthyaneum: Zeci de oameni nemulțumiți de întreruperea vizitării după ce au stat câteva ore la coadă
Zeci de oameni care au venit la Noaptea Muzeelor să viziteze Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, au fost nemulțumiți de faptul că vizitarea a fost întreruptă pe parcursul unui concert desfășurat în exterior.
Oamenii spun că după ce au stat mai multe ore la coadă, li s-a transmis că vizitarea bibliotecii se va întrerupe în timpul concertului orchestrei de cameră „Harmony of Sounds”. Deși aceștia le-au spus organizatorilor că acest lucru nu este trecut în programul evenimentului, li s-ar fi răspuns că deși nu scrie pe site că se întrerupe, acest lucru se subînțelege.
Grupul care a fost mai vocal a fost lăsat să intre, însă nu se știe ce se va întâmpla cu restul, destul de mulți, rămași afară.
Biblioteca ar trebui să fie deschisă pentru vizitare timp de 5 ore, de la 18.00 la 23.00.
UPDATE: „Inițial, da, ne gândeam să facem pauză, că oamenii să fie atenți la concert, însă în 5 minute s-a schimbat totul, ne-au atras atenția oamenii și am zis că au dreptate”, a transmis Cristian Mladin, șef birou al Bibliotecii Batthyaneum, filiala Bibliotecii Naționale a României.
-
Actualitateacum 20 de ore
Alimente care nu au dată de expirare. Care sunt produsele din care puteți face stocuri fără teama de a se strica
-
Actualitateacum 15 ore
România se va îndrepta spre impozite mai mari. Adrian Vasilescu, BNR: „Veniturile din buget raportate la PIB sunt pe ultimul loc din Uniunea Europeană”
-
Curier Județeanacum 17 ore
Dosar penal pentru braconaj piscicol, pentru un bărbat din Alba. A fost depistat în timp ce pescuia în perioada de prohibiţie
-
Actualitateacum 19 ore
Un primar dă BANI persoanelor care prezintă probe cu cetățeni care aruncă iresponsabil gunoiul
-
Ştirea zileiacum 17 ore
Accident rutier la Abrud: Un șofer „alcoolizat” a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un garaj și un autoturism
-
Actualitateacum 21 de ore
Elena Udrea ar putea scăpa de extrădare: Ce artificiu au găsit avocații acesteia, din Bulgaria
-
Actualitateacum 16 ore
A plouat cu sancțiuni, la Sebeș: Au fost reținute 5 permise de conducere, un certificat de înmatriculare și au fost constate 3 infracțiuni de către polițiști, în acest weekend
-
Curier Județeanacum 15 ore
Bazinul Olimpic din Alba Iulia: Închis pentru inițiere înot și agrement în perioada Campionatului Național de Polo, juniori III
-
Actualitateacum 19 ore
CREȘTE salariul minim pentru angajații a două sectoare din România: Câți bani vor primi în mână
-
Curier Județeanacum 14 ore
FOTO| Aniversarea a 30 de ani de activitate a Corului bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” din Aiud: Ansamblul vocal a fost organizat într-o formulă extinsă
-
Actualitateacum 17 ore
62 de trenuri electrice regionale noi, în valoare de peste 3,2 miliarde de lei: Autoritatea pentru Reformă Feroviară a lansat licitația în SEAP
-
Curier Județeanacum 14 ore
AVARIE la rețeaua de alimentare cu apă din municipiul AIUD: Furnizarea apei potabile ÎNTRERUPTĂ pe mai multe străzi