Ioan Dîrzu: 43 de milioane euro pentru combaterea pestei porcine și sprijinirea fermierilor
În urma întâlnirii ministrului Petre Daea cu comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan, s-a decis ca din fonduri europene, mai exact din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, precum și din bugetul național, să fie alocate aproximativ 43 milioane euro care vor ajunge direct la crescătorii de porcine, cu prioritate la fermele mici și mijlocii, dar și indirect, prin servicii publice de combatere și prevenire a răspândirii pestei porcine africane.
Crescătorii de porcine trebuie să știe că programul de susținere a cărnii de porc va continua și în 2019, iar Guvernul va depune toate eforturile în a opri creșterea prețului la carnea de porc pentru consumatorul de rând.
În maximum un an, efectele pestei porcine nu vor mai fi resimțite iar crescătorii de porcine îți vor consolida rapid și sigur afacerile și rețelele de desfacere.
Reprezentanții comisiilor de agricultură din cele două camere ale Parlamentului și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale vor desfășura consultări cu reprezentanții crescătorilor de porcine în vederea găsirii unor soluții legislative care să prevină o criză alimentară a cărnii de porc, dar și alte efecte negative ale pestei porcine.
Ioan Dîrzu
Deputat PSD de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Rețeaua de alimentare cu apă din Daia Română va fi reabilitată și extinsă. Proiectul a primit undă verde din partea APM Alba
Rețeaua de alimentare cu apă din Daia Română va fi reabilitată și extinsă. Proiectul a primit undă verde din partea APM Alba Deoarece rețeaua existentă nu acoperă întreaga rază a comunei Daia Română, administrația se pregătește de reabilitarea și extinderea rețelei de alimentare cu apă sau apă uzată. Se propune realizarea rețelei de alimentare cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
18 aprilie 1848: Are loc la Blaj prima adunare politică a românilor din Transilvania, pe Câmpia Libertăţii
-
Ştirea zileiacum 3 zile
Primăria Alba Iulia, LICITAȚIE pentru concesionarea primei parcele din viitorul ”Parc Industrial”
-
Sportacum 18 ore
Liga 3, etapa a 4-a, play-out, eșecuri externe pentru Metalurgistul Cugir, 0-4 cu ACS Tg. Mureș și Industria Galda, 0-2 cu Viitorul Cluj!
-
Ştirea zileiacum 4 zile
TRAGEDIE la Vințu de Jos: Primarul Petru Ioan Barbu a fost găsit spânzurat
-
Ştirea zileiacum 5 zile
Colonelul Tudor Pașca a promovat concursul pentru ocuparea funcției de inspector-șef la Jandarmeria Alba
-
Actualitateacum 5 zile
Programe de finanțare pentru dezvoltarea companiilor din Regiunea Centru. Consultanța în accesarea fondurilor nerambursabile, un pas important în drumul spre succes