Rămâi conectat

Ştirea zilei

În ce CONDIȚII este permisă scoaterea măștii de protecție, pentru scurt timp, în localitățile din Alba. Hotărârea CJSU

Ziarul Unirea

Publicat

în

Masca de protecție va putea fi înlăturată pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane, potrivit Hotărârii 50 a CJSU Alba.

La nivelul unităților administrativ-teritoriale Baia de Arieș, Doștat, Gârbova, Lopadea Nouă, Lupșa, Mirăslău, Pianu, Rimetea, Sântimbru, Șpring și Vadu Moților, unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-COV-2 este între 1,5 și 3/1000 de locuitori, începând cu data de 28.10.2020, ora 0000, se instituie măsuri pentru diminuarea impactului riscului, astfel:

a)Se instituie obligația de purtare a măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane şi altele asemenea), zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii;

b)Administratorii și proprietarii spațiilor publice deschise afișează la loc vizibil informații privind obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile respective;

c)Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, a instituțiilor de spectacole şi/sau concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății. Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte în spații închise este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;

d)Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente etc.);

e)Se interzice circulația în interiorul localităților pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri;

f)Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00;

g)Pentru perioada în care activitatea operatorilor economici este restricționată, este permisă prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice, care nu se consumă în spațiile respective;

h)Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, se desfășoară fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00;

i)Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei șimediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;

j)Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci;

k)În interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joacă, a sălilor de jocuri, precum și a activității barurilor, cluburilor și discotecilor;

l)Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

(2) Măsurile dispuse la aliniatul (1) se aplică operatorilor economici/instituțiilor menționate, acolo unde acestea există.

(3)Măsurile stabilite la aliniatul (1) se aplică pentru o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

În localitățile din județul Alba, unde portul măștii de protecție este obligatoriu în spațiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO: Corul „Apulum” al Seminarului Teologic albaiulian, premiul I la Olimopiada Națională Corală de la Arad, cu punctajul maxim, 100 de puncte

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corul „Apulum” al Seminarului Teologic albaiulian, premiul I la Olimopiada Națională Corală de la Arad, cu punctajul maxim, 100 de puncte Membrii ansamblului vocal „Apulum” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ștefan” din Alba Iulia au participat sâmbătă, 13 aprilie 2024, la Olimpiada Națională Corală – faza zonală, desfășurată la Arad. Formațiunea corală albaiuliană este […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea