Groapa de GUNOI de la Galda, REPARATĂ cu peste 100 000 de lei, la doar o lună de la deschidere. Capacitatea de tocare, dublată
Consiliul Județean Alba a lansat mai multe achiziții directe în cadrul Sistemului Electronic de Achiziții Publice pentru servicii sau furnizare în scopul dezvoltării Centrului de management integrat al deşeurilor Galda de Jos.
„A fost înlocuit ansamblul programabil defect, a fost încărcat și modificat software-ul pentru automatul programabil. De zece ani realizăm stații de epurare, am realizat softul pentru stația de epurare din cadrul CNU Feldioara (fabrica de Uraniu) având ca proces epurarea cu osmoză inversă, similară cu stația de epurare de la gropa de gunoi Galda.
Suntem printre cele cinci firme partenere, din România, „Solutions Partners Siemens Germania”.
„Au fost achiziționate trei bucăți electrod transmițător de PH. La PIF a primului contract (achiziție) s-a constatat o defecțiune la trei senzori de PH și care a fost comunicată Consiliului Județean. Consiliul Județean, la rândul lui, a publicat în cadrul Sistemului Electronic de Achiziții Publice, iar apoi am achiziționat din Germania, cu plata în avans.
La contractul de achiziție numărul trei, am schimbat un convertizor de frecvență la linia II, la tocare. Am procedat la demontarea converizorului vechi, montarea celui noi și realizarea parametrizării și testării, astfel am pus în funcțiune, iar capacitatea de tocare anterioară s-a dublat”, a declarat Alin Stanciu, Consilier Local al Municipiului Alba Iulia și manager al Crystal Group.
Servicii și costuri potrivit Sistemului Electronic de Achiziții Publice:
Servicii de reparare a biocelulelor (grupul 2) – 8 buc. din cadrul Staţiei de tratare mecano-biologică a Centrului de management integrat al deşeurilor Galda de Jos – 25.221,97 de lei
3 bucati Electrod transmiţător de PH – senzor PH, montaţi în echipamentul staţie de epurare din cadrul CMID Galda de Jos – 2.477,97 de lei
Servicii de reparare a echipamentului Sită rotativă în clădirea de tratare mecanică, din cadrul Staţiei de tartare mecano-biologică a Centrului de management integrat al deşeurilor Galda de Jos – 23.849,23 de lei
Servicii de reparare a echipamentului Staţie de epurare din cadrul Obiectului 4 „Tratare levigat” al Centrului de management integrat al deşeurilor Galda de Jos – 53.900,00 de lei
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Artistul fotograf Vasile Sârb, din Alba Iulia, premiul pentru artist remarcabil la categoria folclor și patrimoniu cultural, la tabără internațională de fotografie din China
Artistul fotograf Vasile Sârb, din Alba Iulia, premiul pentru artist remarcabil la categoria folclor și patrimoniu cultural, la tabără internațională de fotografie din China Artistul fotograf Vasile Sârb, din Alba Iulia, participă zilele acestea la tabără internațională de fotografie 5th “Golden Silk” Photography Awards for Belt and Road Countries din China. În cadrul evenimentului, albaiulianul […]
ALERTĂ într-un bloc din Sebeș: Locatarii s-au speriat după ce au simțit miros de gaz într-o garsonieră. Incidentul semnalat prin 112
ALERTĂ într-un bloc din Sebeș: Locatarii s-au speriat după ce au simțit miros de gaz într-o garsonieră. Incidentul semnalat prin 112 Locatarii unui bloc de pe Mircea cel Bătrân din Sebeș au intrat în panică sâmbătă, 15 noiembrie 2025, după ce au simțit miros de gaz într-o garsonieră. Autoritățile au intervenit prompt, oprind alimentarea cu […]
DOLIU la Mănăstirea Râmeț: Stavrofora Ierusalima Ghibu, proinstareța mănăstirii, a încetat din viață. A fost stareță a străvechiului așezământ monahal timp de 42 de ani
DOLIU la Mănăstirea Râmeț: Stavrofora Ierusalima Ghibu, proinstareța mănăstirii, a încetat din viață. A fost stareță a străvechiului așezământ monahal timp de 42 de ani Stavrofora Ierusalima Ghibu, proinstareța Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, a trecut la Domnul în dimineața zilei de sâmbătă, 15 noiembrie 2025, la vârsta de 88 de […]