Iar dacă jocul anterior, cu Dinamo s-a dovedit o simplă joacă, de data aceasta echipa lui Darko Zakoc a avut mult de suferit în prima parte a jocului. După 1-1 neașteptat la seturi, deținătoarea titlului și-a etalat adevărata față în următoarele seturi, pe care le-a dominat copios.
Partida a durat 97 de minute, cu jumătate de oră mai mult decât disputa cu Dinamo, cel mai multe puncte în tabăra gazdelor fiind realizate de Bojana Milenković – 21, Ioana Baciu – 18 și Bojana Čelić-Markovic – 14.
Campioana nu a avut o prestație reușită împotriva formației din Banat, fiind obligată mereu să alerge după adversare până la jumătatea celui de-al treilea set. Cu o zi înainte, CSM Lugoj a furnizat supriza trecând de Dinamo în 5 seturi, însă oboseala celor aproape două ore de joc nu le-a împiedicat pe vizitatoare să ofere o replică mult peste așteptări și să pună multe problemei deținătoarei titlului.
Relaxată, formația din “Mica Romă” a început cu nou-venita Regan Hood Scot și Irina Malkova în formula de start, iar partida a fost extrem de echilibrată. Nemulțumit de prestația elevelor sale, Zakoc a apelat la scorul de 15-16 la ceea ce n-a făcut în jocul cu Dinamo, a solicitat time-out și a introdus-o în teren pe Celic-Markovic. Au urmat 6 puncte la rând reușite de blăjence ce s-au îndreptat spre adjudecarea setului.
Când se credea că lucrurile au reintrat în matca lor firească, meciul a luat o cu totul altă turnură în setul al doilea, în care CSM Lugoj s-a aflat în permanență în față. Oaspetele au condus cu 14-12, moment în care Darko a simțit pericolul, a solicitat iarăși time-out și a aruncat-o în luptă și pe Jovana Kocić. Nu s-a repetat istoria din primul parțial, întrucât bănățencele nu au cedat și s-au distanțat la 17-13, 22-17 și 24-19, având la dispoziție 5 mingi de a reuși egalarea.
După cum a debutat al treilea set, în care Lugojul a condus cu 10-7, se părea că scenariu se perpetuează, însă deținătoarea titlului și-a reglat tirul, a ridicat ritmul de joc, și a făcut 5 puncte consecutive, preluând decisiv conducerea, până la 21-13 și 23-14.
Până la 10-11 au mai rezistat lugojencele în ultimul set, moment în care a venit o nouă serie perfectă a Blajului, ce s-a distanțat decisiv pe tabelă, conducând cu 16-11, 20-12 și îndreptându-se spre adjudecarea tuturor punctelor
Peste două săptămâni, între 5 și 7 februarie, tot în Sala “Timotei Cipariu”, se va desfășura al doilea turneu al anului, adversarele fiind CS Medgidia și Rapid București.
Volei Alba Blaj: Ana Antonijević – două puncte, Ioana Baciu – 18, Maja Aleksić – 6, Regan Hood Scott – două puncte, Irina Malkova – 4, Bojana Milenković – 21, Silvija Popović – libero; au mai intrat Bojana Čelić-Markovic – 14, Jovana Kocić – 4; Ștefania Cheluță, Francesca Alupei, Réka Bleicher, Aleksandra Spasenic, Ramona Rus.
Foto: Nicu Goga, Radio Blaj