Ziarul Unirea

FOTO| UMILINȚĂ la Campionatul European 2020: Șeful DNA și politicienii, la VIP pe Arena Națională! Hagi, Gică Popescu și Dorinel, trimiși la tribuna a II-a

Scene incredibile pe Arena Națională. Foștii mari internaționali ai României au primit bilete din partea Federației la tribuna a II-a, la meciul Austria – Macedonia de Nord 3-1, în vreme ce angajați ai FRF, în frunte cu Mihai Stoichiță, Bodescu și Radu Vișan, au văzut confruntarea din zona VIP.

Acolo a luat loc aproape toată crema politică de azi: Orban, Barna, Bode, Aurescu, Dâncu, lângă care a stat și procurorul-șef al DNA.

ELIT

Organizarea primului meci în România la un turneu final a produs și scene incredibile și revoltătoare. Duminică seara, pe Arena Națională, cei mai valoroși și mai titrați fotbaliști din istoria echipei naționale au avut parte de o surpriză negativă de proporții.

Au fost trimiși de FRF să urmărească meciul de la tribuna a II-a, la un loc cu ceilalți spectatori, fie că aceștia erau macedoneni, austrieci sau români care aveau tichet în zona respectivă.

Printre foștii mari fotbaliști care au primit invitația în acea parte a stadionului s-au aflat și Hagi, Gică Popescu și Dorinel Munteanu, care sunt primii 3 în topul selecțiilor all-time în echipa națională.

Decizia a fost una surprinzătoare mai ales că în zona VIP a Arenei Naționale au luat loc personaje extrem de puțin cunoscute publicului, dar care în momentul de față au funcții importante în organigrama FRF.

Printre acestea, în afara președintelui Răzvan Burleanu, s-au aflat Radu Vișan, Gabriel Bodescu, dar și Mihai Stoichiță. Acesta din urmă e directorul tehnic al Federației.

Tot pe fotoliile de la VIP au luat loc și o serie de politicieni, de la majoritatea partidelor din Parlament. Anca Dragu (președinta Senatului), Ludovic Orban (fost premier, președinte PNL), Dan Barna (vice-premier, președinte USR), Bogdan Aurescu (ministrul Afacerilor Externe), Lucian Bode (ministrul Afacerilor Interne), dar și primarul Capitalei, Nicușor Dan, toți aceștia dintre cei aflați la putere.

Apoi, Vasile Dâncu, din partea PSD și un apropiat al șefului FRF. Un loc privilegiat a avut și Crin Bologa, șeful Direcției Naționale Anticorupție, care a stat în dreapta ministrului de interne.

Toți cei care au avut locuri la VIP au beneficiat de un protocol de lux. În interiorul arenei, în spatele locurilor de la oficială, sub tribuna I, a fost amenajat un restaurant, în care toate oficialitățile au avut parte de mâncare și băutură de tip bufet suedez.

Sursa: gsp.ro

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Te-ar putea interesa și:

Voluntarii ASCOR Alba Iulia, MISIUNE filantropică, în satul din Alba declarat „Muzeu Viu”

ASCOR Alba Iulia, alături de câteva familii cu suflet mare, au organizat o acțiune social-filantropică având ca scop întrajutorarea mai… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

REZULTATE Evaluare Națională 2021: Elevii vor afla MÂINE ce note au luat

REZULTATE Evaluare Națională 2021: Elevii vor afla MÂINE ce note au luat Notele obținute de absolvenții ciclului primar la Evaluarea… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

VIDEO| O furtună a DISTRUS tot ce a întâlnit în Moscova. Imagini apocaliptice din capitala Rusiei

Vremea instabilă a făcut ravagii în capitala Rusiei. O ploaie torenţială însoţită de rafale puternice de vânt s-a abătut luni… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

FOTO| Cum arată noile trenuri care vor circula între Cluj-Napoca și Alba Iulia. Au fost aduse din Germania

În aproximativ 3 luni, primele șase automotoare diesel second-hand cumpărate din Germania de compania privată Transferoviar urmează să circule pe… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

FOTO| Accident rutier MORTAL în Bihor: UN adult și UN COPIL au DECEDAT, în urma unui impact frontal între două autoturisme

Un nou accident rutier mortal a avut loc în această zi neagră de duminică, 25 iulie, după cel produs la… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Bărbatul care a fost testat POZITIV cu COVID-19 de 42 de ori și internat de 7. A fost bolnav timp de 10 luni

Un cetățean britanic s-a infectat cu coronavirus la începutul primului val din UK, în 2020. Dar, în timp ce majoritatea… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

DOLIU în media din România. Jurnalistul Florin Condurățeanu a MURIT, în urma unui stop cardio-respirator

Jurnalistul Florin Condurăţeanu s-a stins din viaţă. Acesta a suferit un şoc cardio respirator în cursul acestei zile. Doliu uriaş… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro

Coaliţia ar putea amâna înscrierea Roşiei Montane în UNESCO. Cioloş: „Premierul Cîţu ţine foarte mult la această retragere”

Tema ”Roşia Montană pe lista UNESCO” va fi discutată luni după-amiază în coaliţia de guvernare. Dacian Cioloş lasă să se… Citește mai mult pe ziarulunirea.ro