Rămâi conectat

Sport

FOTO: Avântul Reghin – CS Ocna Mureș 5-4 (3-1), meci nebun, de la 0-1, la 3-1 și apoi 3-3

Dan HENEGAR

Publicat

în

Aerul de vacanță și-a pus amprenta asupra întâlnirii din “orașul viorilor”, unde Avântul a învins CS Ocna Mureș, scor 5-4 (3-1), la finele unei întâlniri nebune, cu răsturnări pe tabela de marcaj.

S-a jucat cu garda jos, trecându-se prin toate stările posibile, de la 0-1, la 3-1, apoi 3-3, imediat la reluare, 4-3, când V. Bujor a realizat tripla, 4-4 și 5-4, ultimele două goluri în câteva zeci de secunde. În final, ocnamureșenii au luat cu asalt poarta adversă, ratând situații de egalare prin Tocu – două ocazii și Cunțan, mai mult solicitând și un penalty pentru un henț.

Niciodată nu am trăit un asemenea meci, efectiv unul  nebun, cu răsturnări de situații. În a doua repriză am fost o cu totul altă echipă. Am jucat altceva, am remontat, am revenit în joc, iar în final puteam egala din nou„, a precizat Gabriel Cotoară.

Mai întâi, Cioară și-a dovedit clasa și a deschis scorul (12, pe o contră lansată de Socaci). Reghinenii, care cu un succes reușeau să-și securizeze matematic clasarea pe poziția a treia a podiumului, au apăsat pedala și au marcat de trei ori în 12 minute: dublă Vlad Bujor (21 și 30), primul după un un-doi cu Murar, al doilea, cu un șut cu boltă), respectiv Harko (33). La reluare, a fost rândul “Sodei” să preia ștafeta: cu o egalare rapidă: goluri Cioară (46, la pasa lui Tocu), fostul echipier al Industriei reușind al 9-lea său gol din acest sezon (6 pentru CS Ocna Mureș) și M. Domșa (52, prima reușită stagională). Cu defensive inexistente, s-a continuat sarabanda golurilor: V. Bujor (63, a realizat tripla), a egalat Frențiu (74, primul său gol pentru gruparea ocnamureșeană), însă imediat căpitanul gazdelor F. Truță (75) a înscris pentru un 5-4, scor apropiat de unul de tenis.

*0-1, MIN. 12: CIOARĂ, lansat de Socaci, a scăpat singur în stânga, l-a driblat pe Bucin și a finalizat în poarta goală, dintr-un unghi închis (atacantul venit de la Industria a ajuns la 8 goluri stagionale, între care 5 în retur)

*1-1, min. 21: BUJOR a egalat după un un-doi cu Murar

*2-1, MIN. 30: BUJOR, reluare spectaculoasă, un eurogol, cu o boltă de la marginea careului mare

*3-1, MIN. 33: HARKO a marcat, după o fază încinsă cu două intervenții V. Ignat

*3-2, MIN. 46: Tocu a centrat și CIOARĂ a redus ecartul, realizând dubla

*3-3, MIN. 55: M: DOMȘA, la primul gol stagional, restabilește egalitatea cu un șut de la marginea careului, în colțul lung.

*4-3, MIN. 63: V. BUJOR a realizat tripla, după o lansare în adâncime, în zonă centralî

*4-4, MIN. 74: FRENȚIU a marcat, după o bâlbâială în careul advers

*5-4, MIN. 75: F. TRUȚĂ și-a adus imediat echipa în avantaj, după câteva zeci de secunde, la un corner, reluare cu capul.

În toamnă, în orașul salin, formația din “orașul viorilor” a câștigat clar, scor 4-1, iar peste acest joc adie o briză temporară de vacanță.

Avântul: Bucin – D. Chirilă, Merdariu, Bugnar, F. Truță/ cpt– Ad. Murar, S. Luca –  R. Moldovan, Covaciu, Harko – Bujor; rezerve: Csegedi – Fl. Pop, P. Luca, Z. Crişan, Stavilă, G. Chirilă,  R. Suciu, Chirteş, Şerbănaţi. Antrenor Răzvan Dan.

CS Ocna Mureș: Vl. Ignat –  Isac (87, Vădan), Haiduc, Uță (46, Frențiu), Al. Kiraly  (46, Cunțan) – Socaci, Guț/ cpt – M. Domșa (64, G. Goronea), Chișu, Tocu – Cioară (87, T. Cristea); rezerve Angeru, Moise, Cl. Marcu. Antrenori Gabriel Cotoară, Romeo Arinar și Tudor Stan.

Arbitri L. Herczeg (Băcia), I. Iancău (Derșida), Șt. Birjac (Păușa) Observatori Z. Szekely (Baia Mare), D. Hompoth (Odorheiu Secuiesc)

Foto: CS Ocna Mureș


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Volei Alba Blaj, în semifinalele Diviziei A1

Dan HENEGAR

Publicat

în

Calificare în semifinalele Diviziei A1 pentru Volei Alba Blaj Volei Alba Blaj a câștigat seria cu Dinamo București în minimum de seturi și s-a calificat în semifinalele Diviziei A1 la volei feminin. După 3-1, la Blaj, campioana în exercițiu s-a impus cu 3-0 (28-26, 25-21, 25-21) în disputa din Capitală cu Dinamo. În primul parțial, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea