Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: Festivitate de închidere a anului școlar la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia. Elevi și profesori îmbrăcați în ii sau costume tradiționale, în utima zi de școală

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vineri, 16 iunie, a sunat clopoțelul pentru ultima dată în acest an la Școala Gimnazială ”Vasile Goldiș” din Alba Iulia. Ca la fiecare sfârșit de an școlar, cadrele didactice au tras linie pentru a vedea rezultatele acestei perioade, iar cei mai buni elevi și-au primit ”recompensele” în cadrul festivității de premiere.  

Festivitatea s-a desfășurat în sala de sport și a fost deschisă de corul școlii, dirijat de prof. Bogdan Tudor, care a interpretat două melodii, acompaniat de chitară, după care a urmat premierea pe fiecare clasă.

„Dragii noștri elevi, suntem mândri cu toții de rezultatele deosebite obținute la învățătură, la concursurile și competițiile școlare și extrașcolare la nivel local, județean și național. Fiecare medalie, fiecare cupă, fiecare diplomă ori distincție demonstrează că sunteți deosebiți”, a declarat prof. Valeria Cîmpean.

„Mulțumesc colegilor mei, dascălilor acestei unități de învățământ de prestigiu din municipiul Alba Iulia, pentru eforturile depuse în acest an școlar și nu numai, ci de-a lungul întregii cariere, pentru educarea elevilor acestei școli și pentru rezultatele la învățătură pe care o să le auziți astăzi, la sfârșitul anului școlar. Mulțumesc elevilor pentru eforturile depuse și, nu în ultimul rând, aș vrea să le mulțumesc părinților, care au fost mereu alături de școală în toate acțiunile intreprinse. Felicitări, încă o dată, elevilor în primul rând celor premianți, dar și celorlalți”, a spus fostul director Teofil Florea, care din toamnă va fi pensionar.

Printre flori, profesori şi părinţi, elevii de clasele V-VII şi-au luat rămas bun de la anul şcolar 2016-2017.

Dacă pentru colegii mai tineri ziua de vineri a marcat începutul vacanţei de vară, pentru absolvenţii clasei a VIII-a aceasta se va amâna cu o săptămână. De luni, 19 iunie, tinerii vor susţine examenul de Evaluare Naţională.  Reamintim că elevii de clasa a-VIII-a au fost premiați cu o săptămână în urmă.

La Școala ”Vasile Goldiș” din Alba Iulia au învățat pe parcursul anului școlar 2016-2017 un număr de 815 elevi, în 31 de clase, fiind pregătiți de 53 de cadre didactice. (C.M.)

FOTO: Robert GHERGU

[nggallery id=4190]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

INCENDIU în satul Silivaș, din comuna Hopârta: Un utilaj agricol a luat foc

Ziarul Unirea

Publicat

în

INCENDIU în satul Silivaș, din comuna Hopârta: Un utilaj agricol a luat foc Un incendiu a izbucnit la un utilaj agricol din satul Silivaș, comuna Hopârta. Au intervenit pompierii din Aiud. Citește și: INCENDIU de vegetație uscată la Băgău: Intervin pompierii din Aiud cu o autospecială Detașamentul de pompieri Aiud intervine cu o autospecială de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea