Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO| 100 de familii defavorizate din Aiud au primit pachete cu alimente prin campania „Un licăr de lumină”, organizată de ASCOR Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

100 de familii defavorizate din Aiud au primit pachete cu alimente prin campania „Un licăr de lumină”, organizată de ASCOR Alba Iulia în parteneriat cu Parohiile Ortodoxe „Sf. Arhid. Ștefan” (Augsburg) și „Adormirea Maicii Domnului” (Aiud).

Dintotdeauna, printre atribuţiile sacerdotale, la loc de cinste s-au aflat şi activităţile socio-caritative, organizate în duhul comuniunii şi al fraternităţii pentru cei aflaţi în suferinţă, ele evidenţiind implicarea permanentă a Bisericii în problemele sociale ale enoriaşilor săi.

Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii subliniază faptul că Sfânta Liturghie şi filantropia socială a Bisericii se întrepătrund, întrucât cea mai însemnată Taină este celebrarea filantropiei dumnezeieşti, în vreme ce filantropia socială a faptelor bune este o rodire sau o desăvârşire a Dumnezeieştii Liturghii în lume, în viaţa socială. Altfel spus, viaţa duhovnicească a Bisericii rodeşte în viaţa socială a creştinilor o implicare activă în vederea mântuirii, prin toate mijloacele necesare.

În sensul acesta, marţi, 12 ianuarie a.c., ASCOR Alba Iulia, în parteneriat cu Parohia Ortodoxă „Sfântul Arhidiacon Ştefan” din Augsburg (Germania) și cu Parohia Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Aiud, reprezentată de părintele paroh Nicolae Aloman, au organizat o acţiune social-filantropică menită să bucure sufletele mai multor persoane cu posibilităţi financiare reduse. În cadrul acestui eveniment nobil s-au implicat activ şi membrii ASCOR Alba Iulia.

Astfel, au fost vizitate toate cele 100 de familii defavorizate de pe strada Hotar din municipiul Aiud, care, prin grija comunităţii parohiale din Germania, au primit pachete cu alimente.

În contextul misionar al zilele noastre, mai mult ca oricând, este nevoie de ajutor şi sprijin pentru cei aflaţi în diferite dificultăţi. Întrucât şi pandemia generată de noul coronavirus adânceşte prăpastia dintre oameni, suntem conştienţi de importanţa iubirii aproapelui sau a lucrării filantropice în lume.

Aşadar, aceste familii de pe strada Hotar se bucură de o atenţie sporită din partea comunităţii parohiale, având în minte în permanenţă cuvintele lui Hristos: „Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiţi unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi” (In. 15, 12), putem înţelege tainica legătură între Filantropia divină a Sfintei Treimi şi filantropia eclesială a creştinilor.

[nggallery id=8081]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO ”Prietenii lui Azor”, apel disperat pentru un cățel lovit de mașină pe autostrada A10 Sebeș-Turda: ”Plânge rău când îi sunt atinse picioarele!”

Ziarul Unirea

Publicat

în

”Prietenii lui Azor”, apel disperat pentru un cățel lovit de mașină pe autostrada A10 Sebeș-Turda: ”Plânge rău când îi sunt atinse picioarele!” Asociația ”Prietenii lui Azor” au lansat un apel pentru salvarea unui cățel ajuns în adăpostul public din Alba Iulia, care are nevoie urgent de consultații și intervenții chirurgicale. Patrupedul a fost lovit de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea