Etapa a treia de vaccinare a fost introdusă. Angajații esențiali din mediul privat vor avea prioritate
A fost introdusă etapa a treia A de vaccinare, în care vor avea prioritate angajații esențiali din mediul privat, a anunțat miercuri Premierul Florin Cîțu, după ședința de Guvern în care a fost modificată strategia națională de vaccinare.
Până acum în această etapă era inclusă toată populația adultă. De asemenea, guvernul a introdus noi categorii de persoane în etapa a doua, în principal persoanele cu handicap, însoțitorii, persoanele fără locuință, cei care lucrează în administrația publică locală sau personalul navigant. Hotărârea de Guvern urmează să se publice în Monitorul Oficial.
„A fost introdusă etapa a treia A. Este o etapă intermediară, persoanele din sectorul privat care inițial ar fi trebuit să fie în etapa a doua vor fi acum în etapa a treia A. Sunt acele persoane care intră în legătură directă cu mai mulți cetățeni dar din privat, de exemplu personalul din bănci, supermarketuri, etc.”, a declarat premierul Cîțu.
Citește și: Taxe și impozite locale mai mari și investiții mai puține, în anul 2021. Previziunile unui economist român
Premierul a precizat că în etapa a doua vor intra noi categorii de persoane, însă i-a avertizat pe conducătorii instituțiilor să trimită la vaccinare doar personalul cheie.
„În etapa a doua intră personalul cheie și aici să fie clar. Vorbim de personal cheie din instituțiile publice. Atunci când se vor face aceste liste le recomand, le spun conducătorilor acestor instituții să aibă în vedere acel personal esențial, nu vorbim de toată instituția în aceste etape. În etapa a doua încercăm să menținem acea distribuție pe care am văzut-o la înregistrare 75% vârstânici și persoane cu boli cronici, 25% angajați esențiali”, a mai spus premierul.
Florin Cîțu a mai spus că se așteaptă ca etapa a treia de vaccinare să fie demarată mai repede, dacă producătorii de vaccin vor respecta planul de livrare.
Citește și: 50.000 de decese premature pe an în Europa din cauza poluării. Care sunt recomandările OMS
„Suntem pregătiți să accelerăm și etapa a treia, care era programată să înceapă în luna aprilie, dacă vor veni aceste vaccinuri. Dacă Moderna se ține de plan, putem să demarăm mai repede etapa a treia. Și dacă AstraZeneca se ține de plan atunci cu siguranță vom accelera toate etapele.”, a mai declarat Florin Cîțu.
Sursă: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
PENSII 2024: Câte pensii speciale există în România în prezent. Ce privilegii au revoluționarii, dar veteranii de război
PENSII 2024: Câte pensii speciale există în România în prezent. Ce privilegii au revoluționarii, dar veteranii de război Citește și: Când intră pensiile pe card și prin poștă în luna mai 2024 Pensiile speciale în România sunt un subiect care continuă să stârnească dezbateri aprinse. Conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 2 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica