Ziarul Unirea

Durerea de coloană vertebrală

TECHNOVA - Înlocuiește-ți centrala

Alte patologii ce pot determina durerea de coloană vertebrală, în afară de cele două descrise şi stres sunt următoarele:
ltraumatismele;
lspondilita anchilozantă în care factorul ereditar are o mare pondere şi nu are legătură cu vârsta înaintată şi care apare de obicei la vârsta medie şi la bărbaţi;
losteoporoza la nivelul coloanei vertebrale cu fractură, mai ales la vârstnici şi la femei în menopauză, după anumite medicamente, sedentari şi la cei imobilizaţi la pat pe perioade mai lungi etc. Riscul fracturii la nivelul coloanei vertebrale osteoporotice este mare şi poate să apară şi în mod spontan. Este mai frecventă la nivelul coloanei vertebrale lombare;
ltumorile osoase vertebrale primitive sau secundare (metastaze);
ldiformaţii tip cifoză, scolioză, cifo-scolioză, hiperlordoză etc.;
lstenoza vertebrală, adică strâmtarea canalului rahidian prin care trece măduva spinării;
lspondilolistezis: adică alunecarea vertebrei superioare pe cea inferioară (luxaţie anterioară). E mai frecventă la nivelul vertebrei V lombare;
lspondiloliză: care înseamnă o întrerupere a continuităţii arcurilor vertebrale datorită fracturii sau unui defect congenital;
lneoplazii peritoneale, endometrioză, diverse patologii ale cavităţilor toracice şi abdominale, etc. Pot determina durere ce se reflectă la nivelul coloanei vertebrale dorsale şi lombare.
Deci e foarte importantă prevenirea primară, adică a respecta sfaturile descrise pentru evitarea apariţiei durerii de coloană vertebrală. Până şi excesul de consum de cafea, ca şi fumatul, pot cauza apariţia acestui tip de durere.
De asemenea, anumite patologii ale şoldului, genunchiului, gleznei sau piciorului pot determina dureri la nivelul coloanei vertebrale.
La fel tocurile prea înalte ale pantofilor la femei (peste 4 cm) influenţează negativ coloana vertebrală.
Cu cât sunt mai mulţi factori de risc cumulaţi, cu atât riscul de a face o patologie vertebrală e mai mare.
A purta fular iarna este foarte important pentru prevenirea cervicalgiei.
Evitarea factorilor de risc amintiţi influenţează pozitiv şi factorul genetic ce are importanţa sa în apariţia patologiilor amintite mai sus.
Dacă totuşi apare durerea de coloană vertebrală respectând indicaţiile expuse, pacientul respectiv trebuie să ştie că acest tip de durere se accentuează dacă tuşeşte, râde sau strănută sau dacă stă mai mult în poziţie şezândă, în picioare, dacă întoarece capul spre stânga sau dreapta (mai ales dacă e vorba de torticolis = contractură şi durere puternică a muşchilor gâtului) sau când îşi înclină trunchiul în faţă (flexiune).
Dacă durerea este foarte intensă se recomandă repaos la pat, mai ales în caz de lombalgie, lombocruralgie sau lombosciatalgie în poziţie de supinaţie (pe spate). Perna şi salteaua să nu fie prea moi. Se recomandă, eventual, un medicament analgezic sau antiinflamator pe cale orală sau injecţie. Putem folosi un plasture anume pentru acest tip de durere, cu acţiune analgezică şi antiinflamatoare sau o pungă cu gel cald sau rece sau o pânză cu apă rece sau caldă, de la caz la caz (rece în caz de traumatism sau inflamaţie, iar în restul cazurilor, caldă).
Dacă e nevoie, e bine ca pacientul să fie ajutat de membrii familiei pentru a se aşeza şi ridica din pat. A nu se sta la pat mai mult de trei zile, pentru a preveni atrofia musculară. Dacă durerea nu se ameliorează după o zi, e bine să fie văzut de medic. Pentru o terapie corectă în continuare, e necesar un diagnostic precis.
Când durerea e mai uşoară şi nu deranjează prea mult, se indică, eventual, un antiinflamator sau analgezic local (vezi mai sus), eventual şi pe cale orală. Oricum, pacientul e bine să se prezinte la medicul de familie pentru precizarea diagnosticului. Nu e necesară internarea în spital pentru a se preciza diagnosticul în general, numai în cazuri excepţionale, când se suspectează o boală intratoracică sau intraabdominală.
Dacă e un torticolis, nu e indicat să conducem maşina, pentru că nu putem întoarce capul spre stânga sau spre dreapta.
În caz de lombalgie, nu se indică conducerea autovehicolelor, deoarece se intensifică durerea.
Dacă durerea la nivelul coloanei vertebrale apare ca urmare a unui traumatism (exemplu: accident de circulaţie), e necesară vizita la spital pentru investigaţiile medicale.
Deci e foarte important ca la început, dacă nu e vorba de un traumatism, să fie tratată durerea şi abia apoi efectuate investigaţiile paraclinice (tip RX, rezonanţă magnetică sau TAC. etc), eventual vizita medicului specialist. După faza acută a bolii sau a traumatismului, dacă persoana mai prezintă simptome (durere, contractură, impotenţă funcţională articulară, atrofie musculară,etc.) se recomandă terapie fizică şi reeducare funcţională.
Precizez că dismetria membrelor inferioare (un picior mai scurt decât celălalt) din diverse motive, influenţează negativ coloana vertebrală. Dacă diferenţa este de peste 0,5 cm, se indică corecţia celui mai scurt prin înălţarea tocului pantofului.
În faza acută a durerii, când de obicei este asociată şi o inflamaţie locală, este contraindicat masajul, ca şi kinetoterapia.
Dacă durerea este cronică sau se repetă de mai multe ori la diferite intervale, e bine să vizitaţi medicul neurochirurg pentru a se constata dacă nu e necesară o intervenţie chirurgicală (Ex.: hernie discală avansată).
În afară de terapia medicală clasică se pot utiliza şi terapii complementare făcute de medici competenţi în acest tip de terapii, ca de exemplu osteopatie, chiropractică, acupunctură, homeopatie, fitoterapie.
Pentru prevenirea recăderilor durerii de coloană vertebrală se recomandă aceleaşi măsuri de prevenire amintite în articolele anterioare.
În încheiere aş vrea să fac următoarele precizări:
lcoloana vertebrală este axul central al scheletului, datorită căreia reuşim să stăm în picioare, să şedem, să ne aplecăm şi să ne mişcăm. Măduva spinării, ce se găseşte în interiorul canalului rahidian, face parte din sistemul nervos cental, alături de creier şi  transmite prin nervii săi senzitivi semnale ce vin de la creier la zonele periferice şi de aici înapoi la creier prin nervii motori. Şi unii şi alţii sunt perechi.
Aşa cum se procedează cu automobilul, când ne prezentăm cu el la mecanic pentru inspecţia tehnică periodică, chiar dacă maşina merge bine, aceeaşi grijă trebuie să o avem de coloana vertebrală, respectând măsurile amintite, de prevenire a îmbolnăvirii acesteia.
Când la bordul maşinii se aprinde un bec roşu, semnal de alarmă, cu maşina trebuie să mergem de urgenţă la mecanicul auto. Aşa şi în situaţia când apare o durere vertebrală trebuie să fim văzuţi de medic pentru a se preciza cauza şi a face terapia necesară.
– Va urma –

ELIT

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419