Rămâi conectat

Actualitate

Drum lin în eternitate scriitorului Ion Kamla, 29 iulie 1948 – 3 iunie 2021

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Drum lin în eternitate scriitorului Ion Kamla, 29 iulie 1948 – 3 iunie 2021

„Ne-a părăsit azi, concetățeanul nostru, membru al Cenaclului Literar „Lucian Blaga” din cadrul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, cetățean de onoare al Municipiului Sebeș, omul deosebit: Domnul Ion Kamla.

O prezență discretă, cu un talent uriaş în nobila artă a scrisului, dumnealui este și va rămâne un om al condeiului, deşi ca formaţie profesională a aparţinut unui domeniu aflat la polul opus.

Suflet cald, comunicativ, plin de vervă poetică, bine ancorat în realitate dl. Kamla ne-a pus în faţă la modul general vorbind, o poezie în care am regăsit un conglomerat de trăiri, sentimente patriotice, de dragoste şi reflecţii filozofice existenţiale.
Poet și prozator, dl. Kamla a abordat cu aceeași ușurință atât genul liric, cât şi genul epic. A reușit să ne convingă că tot ce a scris, a scris pentru cititori.

Să ne reamintim titlurile volumelor apărute de-a lungul timpului:
TRAFIC DE CUVINTE
CERCUL CARE SE ÎNCHIDE
PĂMÂNTUL NETOCMIT ŞI GOL
VEDEREA ÎN NEVEDERE
LACRIMA DE RÂS
DINCOLO DE UŞĂ
SUBCONŞTIENTUL UMAN
NIMICUL CA EXISTENŢĂ
POEME RESUSCITATE

Fiecare vers, fiecare strofă, fiecare pagină care a trecut prin mâna domnului Kamla este scrisă cu același spirit elevat, cultivat, matur.
Cu înțelepciune și optimism, a reușit de fiecare dată să ne schimbe starea de spirit cu bună dispoziție și umor.

Va rămâne pentru veșnicie o prezență vie în sufletele noastre!
A plecat să-și caute drumul spre lumină pe calea veșniciei și să se alăture celor care au avut aceeași mare pasiune: scrisul!” , Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara

Unirea Ziarul

Publicat

în

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara Variațiile termice și climatice devin din ce în ce mai extreme, iar în mai multe regiuni europene pătrund valuri de căldură și valuri de frig polar. Încălzirea globală și efectele meteorologice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea